11.3 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Pașcaniul defavorizat de Guvern. A primit din Fondul de rezervă aceeași sumă de bani cât o comună

Municipiul Pascani a fost defavorizat de Guvern, in ceea ce priveste impartirea banilor in teritoriu din Fondul de rezerva bugetara pentru primariile din tara. Vineri, 17 decembrie, Guvernul a adoptat o ordonanta prin care a fost distribuit peste un miliard de lei administratiilor locale.

Potrivit documentului, pentru Pascani, oras condus de un liberal, au fost alocati 220.000 de lei, in timp ce, pentru orasele Targu Frumos si Harlau, unde primarii sunt social democrati, cate un milion de lei. Si sprijinul acordat comunelor, pare sa fie dupa culoarea politica. Acolo unde conducerea este liberala, Lespezi, Scobinti, Stolniceni Prajescu si altele, suma alocata este de 220.000 de lei, iar unde primarii sunt de la PSD, au fost repartizati cate 250.000 lei. Doar comuna Mogosesti Siret a primit mai mult si anume, 520.000 lei.

Comuna Mircesti, condusa de primarul Leon Balteanu de la USR, nu a primit nici un leu. La fel si Iasul, unde conducerea este liberala. Un presupus motiv pentru care Pascaniul a fost defavorizat in impartirea banilor este si faptul ca, la alegerea presedintelui PNL din septembrie a.c., organizatia liberala de la Pascani, alaturi de cea judeteana, l-a sustinut pe fostul presedinte Ludovic Orban, si nu pe actualul presedinte, Florin Cîțu.

Daca la nivel national, au aparut reactii privind aceste alocari financiare si acuzatii ca guvernul că a împărțit banii discreționar, mai exact, ca ar fi vorba despre o „demonstraţie de forţă a coaliţiei PSD-PNL-UDMR”, la Pascani, administratia locala sustine ca nu stie nimic despre acest ajutor din Fondul de rezerva bugetara.

De precizat este faptul ca la depunerea juramantului noii conduceri a Pascaniului, din toamna anului 2020, reprezentantii Guvernului de la acea vreme, senatoarea Iulia Scantei si Lucian Rusu, fost secretar de stat, promiteau sprijin pentru proiectele de la Pascani.

Potrivit unui comunicat al guvernului, „fondurile au fost alocate la solicitarea Consiliilor judeţene şi a autorităţilor locale, prin Instituţia Prefectului din fiecare judeţ, pentru asigurarea cheltuielilor de funcţionare şi dezvoltare ale autorităţilor administraţiei publice locale, cheltuieli care trebuie efectuate până la sfârşitul anului 2021”.

Mentionam ca pe ordinea de zi a sedintei legislativului local ce va avea loc joi, 23 decembrie, apare o rectificare bugetara pozitivă cu venituri suplimentare de 939.940,00 lei, sume transferate de la bugetul național și Consiliul Județean Iași, dar care nu au nici o legatura cu alocarile din ordonanta de Guvern de vineri, 17 decembrie.

Acesti bani sunt pentru decontarea burselor elevilor, pentru indemnizatiile insotitorilor persoanelor cu handicap, pentru sustinerea proiectelor de dezvoltare si pentru Serviciul de Evidenta a Populatiei.

Alte articole