12.4 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

Pașcani: Alimente gratuite de la UE pentru persoanele cu probleme sociale

Administrația locală din Pașcani începe distribuirea celei de-a patra transă de ajutoare de la Uniunea Europeana. De aceasta data este vorba despre alimente de baza.

Coletele au sosit in cursul zilei de marți, 24 august a.c., iar distribuția lor va începe de joi, 26 august a.c., între orele 9-14, la sala de sport de la Clubul Sportiv Municipal pentru beneficiarii din oraș si la Căminul Cultural din Blagesti, pentru beneficiarii din suburbie. 

Sunt disponibile 1.051 de pachete, iar fiecare conține făină albă de grâu, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conserve de carne de vita si de porc, pateuri, compoturi si gem de fructe. 

Vor beneficia de aceste pachete persoanele cu venit minim garantat, dar si cele cu handicap. 

De precizat este faptul ca programul, in cadrul căruia s-au împărțit si produse de igiena, este derulat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane.

In aceasta perioada astfel de pachete se împart si locuitorilor din Miroslovești si Vânători. 

Alte articole