22.7 C
Paşcani
miercuri, aprilie 24, 2024

Pășcănenii sunt așteptați la slujba de Înviere la Catedrală

La începutul lunii mai, credincioșii se pregătesc să sărbătorească Învierea Domnului și să primească lumina sfântă adusă de la Ierusalim. Dacă anul trecut oamenii au stat acasă, în acest an se vor deschide, din nou, porțile bisericii pentru a-i primi pe enoriași.

La Pașcani, ca urmare a regulilor impuse pe fondul pandemiei, slujba de Înviere va fi oficiată la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh”. Anul trecut, în acest locaș sfânt s-au adunat, pentru prima dată, slujitorii Domnului pentru a primi cu bucurie sărbătoarea Paștelui, fără enoriași.

De menționat este și faptul că, slujba de Înviere va putea fi oficiată normal, cu respectarea măsurilor sanitare în vigoare: purtarea măștii și distanțarea fizică.

În ciuda faptului că, în momentul de față, la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” se desfășoară lucrări de amenajare a spațiului interior, preot protopop Pavel Postolache, a anunțat că deniile din Săptămâna Mare se vor desfășura tot aici, în spațiul amenajat la demisolul bisericii.

Precizăm că, în noaptea de Paște, restricțiile de circulație vor fi ridicate până la ora 2.00, astfel încât credincioșii să poată merge la biserică pentru slujba de Înviere.

Alte articole