14.7 C
Paşcani
luni, octombrie 2, 2023
Array

Pășcănenii solicită bani și locuințe sociale de la Administrația Locală

În prag de iarnă tot mai mulţi păşcăneni se preocupă de problema încălzirii, sau în unele cazuri de obţinerea unei locuinţe sociale. Persoanele prezente astăzi la audienţe au cerut ajutorul conducerii Administrației Locale pentru rezolvarea acestor neajunsuri.
Audienţele săptămânale ţinute la edilii oraşului au adus din nou păşcăneni care solicită ajutoare, de la cele băneşti până la locuri de muncă sau locuinţe sociale la sediul Primăriei.
De exemplu, o păşcăneancă care locuieşte într-un apartament social solicită de la reprezentații din conducerea Municipiului acordul să-şi pună centrală termică în apartament. Motivul e acela că în prezent sunt branșați la caldură de la apartamentul vecin iar din acest motiv trebuie să împartă factura pe jumătate, neținându-se cont că familia ei are mai puțini membri.

Un alt caz adus în atenţia Administraţiei Locale este cel al lui Petrea Costea. El solicită ajutor financiar pentru a achita facturile de gaz restante, mai ales că zilele trecute i-a fost oprită această utilitate pe motiv de neplată. Bărbatul susţine că nu are nici un venit şi că deşi suferă de probleme psihice nu a reuşit să se prezinte la comisie pentru a primi o pensie pe caz de boală până acum.

Viceprimarul i-a adus în atenţie bărbatului că Primăria nu achita facturile la gaz și că poate obţine doar un ajutor pentru încălzire conform OG 70, dar pentru a obţine această facilitate trebuie să facă o cerere.

Şi problema locuinţelor sociale a fost discutată astăzi în cadrul audienţelor săptămânale. Scripcaru Ștefania a solicitat o locuinţa pentru fiul acesteia, care are un grad de handicap. Ei locuiesc într-o garsonieră, iar celălalt fiu al ei nu poate veni în Pașcani pe motiv că nu au loc să stea toți în locuința femeii.

Menţionăm că în Municipiul Paşcani sunt cereri pentru locuinţe sociale făcute chiar şi de 7-8 ani, iar prioritare pe lista de acordare a acestora sunt persoanele care îndeplinesc punctajul cel mai mare şi doar în cazul în care se eliberează una din cele existente deoarece locuinţe altele noi nu se vor contrui momentan.

Alte articole