10.8 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Pascaneanul virusat de tantari, in stare grava

Este vorba tot de un pensionar, are 71 de ani şi este din Paşcani. „Sunt în total 9 pacienţi confirmaţi, dintre care unul a decedat, iar un altul este destul de grav, în terapie intensivă“, spune managerul de la „Infecţioase“. Au mai apărut deja două-trei persoane suspecte.

După ce primul pacient din judeţ care a fost diagnosticat cu virusul West Nile a decedat la începutul acestei săptămâni, un alt pacient se află în stare destul de gravă. Este vorba de cel de-al doilea bărbat care a ajuns la spital în urma unei înţepături de ţânţar şi care a fost diagnosticat cu meningită şi internat în Compartimentul de Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“ din Iaşi.

Acesta este din Paşcani şi are 71 de ani, iar în prezent se află tot în terapie intensivă, starea sa fiind nu tocmai bună, spun medicii. „Sunt în total 9 pacienţi confirmaţi, dintre care unul a decedat, iar un altul este destul de grav, în terapie intensivă. În afară de acesta, restul nu pun probleme deosebite, starea lor fiind stabilă“, a precizat profesorul Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva“. Pentru că starea lor a arătat o îmbunătăţire, două persoane au fost deja externate, urmând să se prezinte la spital în caz că acuză din nou stări de rău. Cu toată că starea celor mai mulţi dintre bolnavi pare să meargă înspre bine, situaţia din spital nu dă semne de ameliorare. Medicii spun că au mai apărut deja două-trei persoane suspecte, cărora le-au fost prelevate probe pentru analize şi este aşteptat răspunsul. „Mai sunt suspiciuni de prezenţă a virusului la două-trei persoane, astfel că am transmis probe de lichid cefalo-rahidian spre analize“, a adăugat profesorul Carmen Dorobăţ.
CONTINUARE PE ZIARUL DE IASI

Alte articole