Parteneriat guvernamental pentru renovarea Palatului Cantacuzino din Paşcani. Administraţia locală şi Ministerul Culturii urmează să încheie un acord de parteneriat pentru asigurarea cofinanţării şi a expertizei tehnice de specialitate. Detaliile au fost discutate în cursul zilei de ieri, 12 mai, la Bucureşti între edilul municipiului, Dumitru Pantazi şi un director din cadrul Ministerului. Demersurile vor fi concretizate după ce Consiliul Local Pașcani va aprobă şi va desemna un reprezentant pentru semnarea documentelor.

Palatul Cantacuzino din Paşcani, monument istoric, aflat în stare avansată de degradare, ar urma să fie reabilitat din fonduri europene. Cererea de finanţare va fi depusă cel târziu pana pe data de 25 august a.c.,spun specialiştii Primăriei. Până atunci trebuie completat dosarul cu actele prevăzute în ghidul publicat de câteva luni de zile.

Proiectele tehnice au fost realizate deja. În cursul zilei de astăzi arhitecţii de la Iaşi s-au întâlnit cu reprezentanţii Primăriei Paşcani pentru ultimele detalii. A fost stabilit şi un un calendar de lucru aşa încât documentaţia să fie aprobată de finanţator.

Este vorba de o investiţie estimată la aproape 3 milioane de euro, din fonduri europene. Vor fi reabilitate şi amenajate atât clădirea cât şi anexele şi terenul din împrejurimi, peste 8.000 de metri de pătraţi.

Palatul Cantacuzino a fost cumpărat de la moştenitorii familiei cu acelaşi nume în anul 2012 pentru suma de 180.000 de euro, deşi suma rezultată din expertiză era de aproape dublă. De atunci şi până acum administraţia locală a căutat surse de finanţare pentru renovarea clădirii dar ghidurile au fost publicate abia în acest an.

Clădirea a ajuns o ruină în câteva luni de zile după ce a fost părăsită. Din 1990 şi până în 2011 acolo a funcţionat Palatul Copiilor. După o negociere eşuată între fostul primar şi moştenitori, întreaga activitate a fost mutată la noua cladire pentru copii din Zona Vale a orașului. Odată cu mutarea personalului au plecat şi paznicii iar palatal a rămas prada hoţilor. În câteva luni de zile locaţia a fost devastată. Au fost furate toate obiectele – tâmplăria, parchetul, până şi cablurile din pereţi. Dezastrul a fost descoperit câteva luni mai târziu de conducerea Inspectoralului Şcolar Iaşi care a făcut o plângere penală. În urma cercetărilor au fost identificați doi tineri şi condamnaţi pentru furt, povestește fostul director al Clubului Copiilor, Gabriel Ciopraga.

Din august 2012, odată cu reluarea negocierilor, administraţia locală a hotărât să pună Palatul Cantacuzino pe lista obiectivelor păzite de Poliţia Locală. “Din două în două ore clădirea este verificată de patrulele noastre” spune şeful Poliţiei Locale, Vasile Avasiloaei.

Primarul Municipiului spune că actuala administratie a încercat să protejeze clădirea aflată deja într-un grad avansat de distrugere încă de la cumpărare.

Dacă cererea de finanţare va fi aprobată, cladirea ar putea fi renovată în câţiva ani de zile. Acolo ar urma să fie mutat Muzeul Municipal şi să fie desfăşurate activităţi socio-culturale.

Chiar dacă intrările au fost batute în cuie, unii tot mai reuşesc să intre pentru câteva momente de destrăbălare. Nu mai au ce fura, nici ce să distrugă pentru că alţii au lăsat mărturie urmele barbariei şi a lipsei de educaţie.

Slider


loading...
Slider