More

    Părinţii fetiţei căzute în fântână nu se vor mai numi mamă şi tată

    Array

    Cei doi au fost decăzuţi din drepturile de părinte pentru ceilalţi copii.
    Părinţii Marinelei Drăguşanu, fetiţa de numai şase ani care s-a înecat într-o fântână, au rămas şi fără ceilalţi doi copii. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi au acţionat prompt după drama petrecută în Hârlău şi au sesizat Instanţa de Judecată în vederea emiterii unei sentinţe civile. Aceasta s-a pronunţat şi cei doi minori au fost luaţi din familie şi integraţi în sistemul de protecţie a copilului. Modul în care micuţa de şase anişori s-a stins este strigător la cer, iar reprezentanţii Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă au demarat măsurile legale pentru a-i proteja măcar pe fraţii copilei, un băiat şi o fetiţă, amândoi cu vârste până în 14 ani. Viaţa Marinelei a fost curmată din cauza neglijenţei propriilor părinţi. În timp ce ei se distrau şi beau, copilul lor a căzut într-o fântână şi nu a mai avut scăpare. Tragedia s-a petrecut pe 5 mai, iar cei care au adus-o pe lume au observat că lipseşte abia după două zile. Nesupravegheată de părinţi, aceasta a mers împreună cu un băiat de 9 ani la câteva străzi distanţă de casă, unde s-au jucat cu lanţul de la o fântână. Micuţa s-a agăţat de lanţ, iar celălalt copil învârtea coarba. Când mâinile fetiţei au obosit, aceasta şi-a dat drumul în fântâna adâncă de câţiva metri. Băiatul, speriat, a mers acasă şi nu a scos nicio vorbă. Strigătele Marinelei după ajutor au fost în zadar. Localnicii care au case în zonă erau plecaţi pe la rude cu ocazia sărbătorilor. Nimeni nu a auzit-o. Ieri, DGASPC le-a anulat părinţilor fetei dreptul de a se mai numi mamă, respectiv tată. Fraţii Marinelei au fost duşi într-un centru de plasament. Următorul pas este identificarea celor mai apropiate rude care ar putea îndeplini calitatea de tutore legal. În cazul în care nu există, DGASPC încearcă să-i integreze şi pe aceştia în familia unui asistent maternal.

    Sursa Ziarul de Iasi

    Ce părere ai?

    Related Articles

    DORINA NICOLINA ISOPESCU, CANDIDAT PMP LA SENATUL ROMANIEI (P)

    Dragi prieteni, PMP este un partid adevărat, care sa află în plin avânt. Pentru că în fiecare zi, Partidul Mișcarea Populară devine tot mai puternic,...

    Petru Movilă, candidat PMP: Am redus TVA la locuințe de la 19% la 5%, pentru tineri (P)

    Legea prin care este redusă TVA pentru locuințe de la 19% la 5 % este inițiată de deputatul Petru Movilă și susținută unanim de...

    Iaşul este pedepsit de Guvernul Orban. Autostrada a dispărut din planurile PNL, dar şefii liberali ieşeni vor artificii şi fanfară (P)

    Trupa responsabilă cu propaganda de la PNL ne tot anunţă că peste România vine o sumă colosală pentru investiţii de la Uniunea Europeană: 80...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI