15.8 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Părinții cer ca vacanța elevilor să fie prelungită până pe 9 ianuarie

Părinții cer ca autoritățile să prelungească până pe 9 ianuarie vacanța tuturor elevilor.

Potrivit părinților, vacanța de o săptămână pentru elevii de gimnaziu, liceu și școli profesionale este mult prea scurtă, informează Antena 3.

Actuala structură a anului școlar prevede că elevii de gimnaziu, liceu și din școlile profesionale stau în vacanță doar o săptămână, revenind în bănci pe 3 ianuarie.

Părinții susțin, însă, că vacanța este prea scurtă, astfel încât au inițiat o petiție prin care cer prelungirea acesteia până pe data de 9 ianuarie.

Vacanța elevilor a fost scurtată din cauza pandemiei

Potrivit inițiatorilor petiției, Convenția privind Drepturile Copilului prevede că fiecare copil are dreptul la odihnă și la timp liber.

Mai mult, părinții spun că există și familii în care un copil este în clasele primare, iar altul la gimnaziu. Potrivit actualelor prevederi din Ordinul de ministru, acești copii ar avea vacanțe cu durate diferite, ceea ce ar îngreuna planificarea activităților în familiile respective.

Totodată, potrivit inițiatorilor petiției, finalul de semestru este dificil pentru elevi, fiind încărcat cu teze și proiecte, motiv pentru care o vacanță suficient de lungă ar fi benefică pentru ca aceștia să se odihnească.

Părinții spun că în luna octombrie, elevii au stat forțat acasă două săptămâni, iar din acest motiv structura semestrului a fost modificată și activitățile de evaluare au fost mutate în perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, în loc ca elevii să se poată odihni, perioada sărbătorilor s-a transformat într-o perioadă de stres.

Petiția a fost semnată până acum de peste 43.000 de mii de oameni.

Sursa gandul.ro

Alte articole