14.1 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Parc industrial la Paşcani –doar vorbe şi lipsa de interes

Administraţia din Paşcani tratează cu superficialitate o oportunitate de dezvoltare economică a municipiului.

Este vorba despre amenajarea unui parc industrial, obiectiv care ar putea atrage investitori pentru crearea de noi locuri de muncă, aşa cum s-a întâmplat în zona metropolitană a Iaşului. Propunerea a fost făcută de consilierul judeţean Romeo Vatră, de la PNL, în toamna anului trecut şi a fost aprobată de CJ.

Apoi a fost trimisă o cerere Primăriei pentru identificarea unei suprafeţe de teren de cel puţin 25 de hectare, cu acces sau în apropierea unei căi de acces la drumurile publice.

Administratia locală a răspuns că “deţine în proprietate terenuri care s-ar preta construirii de parcuri industriale dar ele trebuie identificate cu exactitate şi că “va supune spre analiză şi dezbatere Consiliului Local un proiect de hotărâre pentru stabilirea destinaţiei” pentru realizarea acestei investiţii.

A trecut aproape un an de zile de atunci, perioada în care primarul nu a venit cu nici o propunere concretă iar consilierii nu au aprobat nici o hotărâre pentru a pune la dispoziţia Consiliului Judeţean terenul solicitat.

Într-un răspuns pentru BIT TV administraţia locală susţine că au fost identificate doar 2 suprafeţe dar care nu ar fi conforme cu cerinţele investiţiei şi că alte terenuri libere din domeniul public, nu ar mai fi.
“Terenul oferit, în prima fază, era în suburbia Sodomeni, 25 ha, folosit ca pășune însă nu a îndeplinit condițiile impuse de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice cum ar fi acces la drumuri naționale/europene, şi posibilitatea de racordare la utilități – apă, canalizare, energie electrică, gaze naturale etc. Un alt teren propus a fost în Blăgești, tern viran însă nu îndeplinește condiția de suprafață (25 – 50ha) acesta având suprafața de 8 ha”.

Dacă chiar aşa stau lucrurile, Primăria Paşcani poate să cumpere terenul necesar amenajării unui parc industrial sau se poate asocia cu comunele din împrejurimi, unele dintre ele anunţându-şi deja disponibilitatea, pentru realizarea acestui obiectiv.

O altă variantă, ar fi ca terenul de la Sodomeni să fie amenajat cu cai de acces, pentru că utilităţile vor fi asigurate de Consiliul Judeţean Iaşi. Tot conducerea judeţului ar urma să obţină de la Ministerul Dezvoltării titlul de parc industrial.
Dar subiectul trebuie măcar discutat, nu la diverse, în Consiliul Local Paşcani.

Cu atât mai mult cu cât Consiliul Judeţean Iaşi îşi menţine, încă, disponibilitatea de a face o astfel de investiţie dar aşteaptă, în continuare, o hotărâre a legislativului păşcănean prin care să îi fie pusă la dispoziţie suprafaţa de teren solicitată.
Menţionăm că de curând Consiliul Judeţean Iaşi a preluat de la comună Holboca o suprafaţă de teren de 30 de hectare pentru construirea unui parc industrial şi s-a asociat cu S.C.” Miroslava Industrial Park” pentru extinderea acestuia cu încă 25 de hectare.

Alte articole