1 C
Paşcani
marți, ianuarie 18, 2022

Pantazi: Medicii aflati in autoizolare vor fi testati. Consilierul Claudiu Bodoasca da dovada de o crasa lipsa de responsabilitate!

Primarul municipiului Pascani, Dumitru Pantazi face apel la responsabilitate din partea politicienilor locali,  pentru a intari, nu destabiliza serviciile publice locale, in timpul pandemiei de coronavirus. . Intr-un mesaj postat pe Facebook edilul critica o recenta interventie a consilierului Claudiu Bodasca si informeaza ca medicii care  se afla in autoizolare vor fi testati.

Dragi păşcăneni,

Constat că în plină stare de urgenţă şi pandemie de coronavirus, consilierul PNL Claudiu Bodoașcă dă dovadă de o crasă lipsă de responsabilitate. Şi acum, în aceste momente dificile, când avem nevoie de stabilitate, încredere şi capacitate de reacţie, consilierul liberal încearcă să destabilizeze serviciile publice locale. Cultivă panica şi ura pentru a mă denigra, pentru a obţine capital electoral. Nu îl luaţi în seamă! Numai cei slabi şi lipsiţi de moralitate se comportă aşa!

Nu sunt speriat, am mai trăit vremuri grele! Primăria şi Consiliul Local încearcă să menţină sub control această situaţie fără precedent. Personalul din aparatul de specialitate face tot ceea ce se poate pentru a asigura funcţionalitatea serviciilor publice locale. Ca şi dumneavoastră, sunt îngrijorat de evoluţia acestei boli imprevizibile, dar, împreună, vom trece cu bine şi sănătoşi peste această încercare!
Sunt preocupat de sănătatea şi siguranţa noastră, a tuturor! Sunt la datorie, zi de zi, în Primărie sau acolo unde este nevoie!

La Paşcani au fost luate o serie de măsuri, necesare pentru limitarea răspândirii noului coronavirus. Dezinfectăm străzile, pieţele, instituţiile publice şi scările de bloc. Căutăm soluţii pentru vidanjarea subsolurilor inundate şi efectuarea reparaţiilor necesare.

Spitalul de Urgenţe din Paşcani a primit peste 550 000 lei, în urma recentelor rectificări bugetare, dintre care 200 000 lei pentru achiziționarea de mănuşi, măşti, combinezoane de protecţie şi teste pentru personalul medical, iar 206 000 lei pentru cumpărarea a trei echipamente de ventilaţie mecanică. Măsurile nu au fost luate cu întârziere, ci cu chibzuinţă şi cu respectarea prevederilor legale, iar dacă va fi nevoie suntem pregătiţi să intervenim din nou.

Spitalul de Urgenţă Paşcani nu a devenit unitate suport pentru tratarea bolnavilor infectaţi cu COVID -19, în urma intervenţiei mele şi a managerului. Am dat dovadă de responsabilitate pentru a nu îi pune în pericol pe cei internaţi la îngrijiri paliative sau în alte secţii, pentru protejarea personalului medical şi a oraşului. În momentul de faţă, cei infectaţi cu coronavirus sunt trataţi de specialiştii din Iaşi si sper ca, în continuare, să nu fie nevoie să fie aduşi şi în Paşcani.

Vreau să mai adaug un lucru important, am fost informat astăzi de către DSP Iași, despre faptul că în cel mai scurt timp va începe testarea personalului medical din Municipiul Pașcani aflat în izolare.

Fac din nou apel să respectaţi restricţiile impuse prin ordonanţele militare. Staţi acasă pentru a vă proteja sănătatea şi familiile! Ieşiţi afară doar dacă este neapărat necesar! Pentru păşcănenii cu vârste de peste 65 de ani, sunaţi la numărul de telefon 0232710730, dacă aveţi nevoie de ajutor. Funcţionarii de la Asistenţa Socială sunt pregătiţi să facă cumpărăturile necesare pentru dumneavoastră sau puteţi beneficia de hrană rece, dacă nu aveţi nici un sprijin.

Mă găsiţi şi la numărul de mobil 0725999409.

Sănătate şi gânduri bune!

Dumitru Pantazi – primarul municipiului Paşcani

DE LA ACELAȘI AUTOR

CSM Pascani cauta jucatori. Au fost reluate antrenamentele

Echipa locala de fotbal CSM Pascani a reluat antrenamentele,...

CSM Pascani, mai multi bani, performante la fel de slabe

Clubul Sportiv Municipal Pascani are nevoie de mai multi...

Nedelcu: PSD Pascani nu are nevoie de Cristian Ratoi. Sa ramana in alianta care a majorat taxele si impozitele cu peste 40%!

Social democratii pascaneni neaga ca si-ar fi propus schimbarea...