15 C
Paşcani
luni, iunie 27, 2022
Array

“Palatul Cantacuzino” – lecţie de ignoranţă. Sfaturile ministrului Culturii aruncate la gunoi

Nici un pas înainte pentru reabilitarea Palatului Cantacuzino din Paşcani, aflat într-o stare avansată de degradare.
La sfârşitul lunii trecute, ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu, venit în vizita să vadă acest monument istoric a sfătuit administratia locală să angajeze un paznic, să întregească domeniul şiş a proiecteze amenajarea unui centru cultural nu doar a unui muzeu pentru a avea şanse să obţină finanţare din fonduri europene. De atunci nu s-a rezolvat nimic iar problemele au rămas exact la fel.
Primăria Paşcani nu a făcut nici un demers pentru achiziţionarea terenului de la intrarea în curtea palatului acolo unde acum se afla amenajat un restaurant iar înainte erau grajdurile pentru căi.
El aparţine societăţii Alimenco SA Paşcani iar proprietarii au spus că ar fi dispus să îl vândă dacă administraţia locală va face o astfel de solicitare.
Nici în privinţa stabilirii destinaţiei clădirii nu s-a făcut nimic. Ministrul a sugerat ca Pascaniul ar avea mai degrabă şansa de a primi finanţare pentru cultura vie, adică pentru un centru cultural unde să aibă loc tot felul de activităţi destinate publicului larg, decât pentru un muzeu.
Funcţionarii Primăriei au rămas pe poziţii. Ei vor ca Palatul Cantacuzino să fie transformat în muzeu şi aşteaptă clarificări de la Ministerul Culturii.
Deocamdată nu a fost depusă nici pentru obţinerea fondurilor europene. Asta deoarece încă nu au fost publicate ghidurile de finanţare, spun reprezentanţii Primăriei Paşcani.

În ceea ce priveste paza clădirii nu s-a făcut nimic în plus. Nu a fost angajat un paznic permanent ci Poliţia Locală a primit misiunea de a patrula pe acolo din când în când.
Menţionăm că investitiile de reabilitare a Palatului Cantacuzino sunt estimate la peste 3 milioane de euro, conform unui studio făcut de specialist. Clădirea a fost luat de comunişti şi transformat în Casa Pionierilor apoi Clubul Copiilor. Moştenitorii au revendicat drepturile apoi le-au vândut Primăriei Paşcani în anul 2013 pentru suma de 180.000 Euro.

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow