3.1 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Palatul Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa poate fi vizitat și virtual

Muzeul de Sit Arheologic de la Cucuteni și Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa (județul Iași) pot fi vizitate virtual, începând cu 1 decembrie 2021, pe website-ul muzeedelasat.ro.
Platforma online cuprinde tururi virtuale 3D interactive, fotografii și informații documentate pentru 28 de muzee din zona rurală a Moldovei, urmând ca, în viitor, să fie adăugate și alte obiective culturale din mediul rural.
Proiectul este realizat de Real Tour Ro, co-finanțat de AFCN și susținut de Radio Europa FM și De la sat, un proiect editorial independent dedicat satului românesc. Echipa este formată din: Cosmin Murarașu – manager de proiect și tehnician scanare 3D, Ionuț Teoderașcu – editor vizual și fotograf documentarist, Nicoleta Felea – copywriter și Silvia-Alexandra Nistor, traducător autorizat.
***
Inițiatorii proiectului își propun să atragă atenția utilizatorului virtual către muzee în care să-și dorească să devină vizitator fizic, dar și să ofere acces virtual celor care nu se pot deplasa fizic pentru a explora aceste spații.
Precizăm că Muzeul de Sit Arheologic de la Cucuteni (județul Iași) este închis pe parcursul iernii (în fiecare an, de la 1 decembrie, până la 28/ 29 februarie), urmând să fie deschis publicului începând cu luna martie.
Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa (jud. Iași) poate fi vizitat și fizic, de miercuri până duminică, orele 10.00 – 17.00 (ora 16.30, ultimul bilet).
Mulțumim echipei Muzee de la sat pentru implicare și profesionalism, iar vizitatorilor noștri, pentru vizitele reale și virtuale, deopotrivă!

Alte articole