6.5 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Pâinea s-ar putea scumpi cu până la 15%. Avertismentul producătorilor români

Pâinea care ajunge pe mesele românilor ar putea fi mai scumpă în perioada următoare cu până la 15%. Producătorii români vin cu explicații despre aceste majorări.

Producătorii români anunță posibile creșteri de prețuri cu până la 10-15% la pâine, în această perioadă. Majorările au la bază costurile de producție, care au scăpat de sub control.

În ultimele luni, totul s-a scumpit chiar și de până la 12 ori, cum este cazul curentului electric, dar lista vizează și grâul, gazele naturale și chiar pungile de hârtie, afirmă cei din domeniu.

Prețul pâinii ar putea crește cu până la 10-15%. Producătorii români explică motivele majorărilor

În România, sectorul de morărit şi panificaţie a fost cel mai lovit dintre toate industriile alimentare.

La ora actuală vorbim de un preţ dublu la materia primă, pe lângă toate scumpirile la energie, gaze şi combustibili, a declarat preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu, pentru Agerpres.

Dată fiind această evoluție a lucrurilor, o majorare de preț pentru pâineîn această perioadă este inevitabilă.

”Am avut deja influențe în preț de 10 – 15% şi cred că mai vin 10 – 15%. Noi încercăm să menţinem preţurile, dar oamenii nu pot rezista o lună şi jumătate cu costuri mai mari şi pierderi însemnate.

Este politica fiecărui agent economic şi când constată că nu mai are încasări ca să plătească furnizorii nu mai are ce sa facă. Vă spun că s-au scumpit toate, chiar şi pungile în care noi băgăm pâinea s-au făcut 20 – 25 de bani, mai plăteşti şi ecotaxa de 15 bani şi iată că sunt 35 de bani care trebuie să-i pui la o franzelă.

Este foarte mult, iar să dai pâinea fără pungă nu poţi. Repet, nu ştiu ce o să facem”, a spus Aurel Popescu.

De scumpiri nu vor fi ocolite nici alte produse din panificație. Producătorii spun că și în ceea ce priveşte cozonacii, produsele cele mai căutate în perioada sărbătorilor de iarnă, nu mai pot fi menţinute preţurile, pentru că s-a scumpit totul.

”Uleiul, de exemplu, a ajuns la 10 lei pe litru, faţă de 3 lei şi ceva. Eu cred că vom mânca anul acesta cozonaci mai scumpi. Nu avem ce face”, a menţionat Popescu.

Producătorii speră să primească sprijin de la noul guvern

În acest context extrem de grav, preşedintele ROMPAN speră să obţină sprijin pentru industria de morărit şi panificaţie odată cu instalarea noului guvern PNL-PSD-UDMR. În caz contrar, multe afaceri din domeniu riscă să se închidă.

”Eu îmi pun speranţe, odată cu instalarea noului guvern, pentru că degeaba dai bani la populaţie şi îi reduci tarifele la utilităţi, dacă nu dai şi agentului economic un ajutor. Noi vom avea sute de falimente şi închideri de unităţi, pentru că cei mici nu vor rezista, închid unitatea şi dau drumul dacă vor veni vremuri mai bune.

Dar noi industria nu avem ce face trebuie să asigurăm necesarul de consum al populaţiei şi trebuie să ne adaptăm din mers tuturor şicanelor care vin din partea guvernanţilor. În primul rând vreau să reiau discuţia cu ministrul Energiei pentru o schemă specială pentru morărit şi panificaţie. O schemă diferită faţă de cea pentru IMM-uri, pentru că acolo e vorba de 100 de kilowaţi, iar noi nu avem ce face cu 100 de kilowaţi, noi îi mâncam pe oră, vrem o schemă în megawaţi.

De asemenea, instalarea de panouri solare este o idee pe care noi o îmbrăţişăm şi vrem să ne dotăm, pentru că ai avantajul să îţi produci energia ta şi te costă şi mai puţin. Deci strângem din dinţi câteva luni şi să sperăm ca după aprilie va veni ceva în jos din preţurile acestea imense”, a adăugat Aurel Popescu.

sursa fanatik

Alte articole