5.9 C
Paşcani
joi, aprilie 18, 2024

Pachete de Paşte, pentru familiile nevoiaşe

Acţiune caritabilă în Săptămâna Mare, la Paşcani. Ca şi in alţi ani,  preotul Dumitru Cristea, parohul Bisericii Sfântul Gheorghe din cartierul Fântânele, a împărţit pachete cu alimente unor persoanelor nevoiaşe. Peste 80 de familii au primit în aceste zile binecuvântarea şi alimentele necesare pentru masa de Paşte.
Banii necesari au fost obţinuţi de la sponsori, peste 10 000 lei. Preotul Cristea spune că în aceste zile au mai fost cheltuiti încă 11 000 lei pentru a achita facturile la utilităţi şi pentru a cumpăra medicamente sau butelii unor păşcăneni în vârstă rămaşi singuri şi fără posibilităţi materiale.
Şi oamenii străzii şi-au găsit adăpost la biserică din Fântânele. Încă din iarnă, vechea casă praznicala a fost transformată în loc de cazare pentru două persoane.
Părintele cunoscut pentru acţiunile sale filantropice îi îndemână pe credincioşi să se bucure de sfintele sărbători pascale chiar dacă nu au voie să participe la slujba de Înviere, în urma măsurilor de combatere a noului coronavirus. În mesajul său către credincioşi preotul Cristea a precizat în acesta perioada serviciile bisericesti au fost prestate la domiciliu.

Alte articole