5 C
Paşcani
luni, octombrie 18, 2021

Pachete de la Pașcani, pentru pelerinii de la Sfânta Parascheva

De mai mulți ani de zile, o acțiune care a devenit cunoscută la Pașcani, în pragul marii sărbători Sfânta Cuvioasa Parascheva, prăznuită anual pe data de 14 octombrie, este împărțirea de pachete cu alimente pentru pelerini.

Inițiativa vine din partea reprezentanților Protopopiatului Pașcani și a Bisericii „Sfanta Vineri”, din zona Vale a municipiului, care își propun să vină în întâmpinarea sutelor de credincioși din întreaga țară care stau la rând, în jurul Catedralei Mitropolitane din Iași, oferindu-le pachete cu gustări, ceai sau cafea.

Au trecut deja cinci zile de când pelerinajul Sfintei Parascheva este în plină desfășurare, iar anul acesta credincioșii se pot închina și la moastele Sfântului Gheorghe Pelerinul, cel a cărui canonizare a fost proclamată în 2018.

Precizăm că, astăzi, 12 octombrie, peste 40.000 de pelerini au trecut deja pe la racla cu moaştele Cuvioasei, iar în zilele următoare și mai mulți credincioși sunt așteptați să ajungă la Iași.

 

DE LA ACELAȘI AUTOR

Stațiile de autobuz vor fi verificate

Reprezentanții administrației locale au în vedere modificarea locațiilor stațiilor de autobuz din Pașcani. Decizia vine în contextul...

Pericol în apropierea școlilor. Poliția somează Primăria Pașcani

În vederea asigurarii condițiilor de siguranță în trafic, Primăria Pașcani se va apuca de montat indicatoare și...

Sens giratoriu la Bariera de la Blăgești

Vești bune pentru șoferi! Un nou sens giratoriu ar urma să fie amenajat la intersecția de la...

Festivalul dovlecilor, expoziție cu cele mai inedite creații, în Impark Zone

Toamna, dovleacul este vedeta sezonului. Cu această ocazie, tinerii voluntari de la Clubul Impact Special, împreună cu...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI