20.8 C
Paşcani
sâmbătă, august 20, 2022
Array

Pacea de la Ruginoasa: Cum au fost îngropate ciomegele războiului în vestita comună

- Advertisement -

Moare o tradiţie veche de când lumea, sau se pune în sfârşit capăt unui obicei nedemn şi barbar? Pentru al doilea an consecutiv, tradiţionala bătaie cu ciomege de la Ruginoasa nu va mai avea loc decât simbolic. „Gata, tradiţia a murit…“, spun cu regret sătenii. Pregătirile pentru bătaia de la Ruginoasa din ultima zi a anului încep, de regulă, încă de la Crăciun. Cu toate acestea, de doi ani, Poliţia şi jandarmii au oprit încăierarea tradiţională, şi asta pentru că de fiecare dată se lăsa cu sânge, cu oase rupte, iar unii ajungeau în stare gravă la spital.

Sătenii sunt însă nemulţumiţi că în acest fel le moare o tradiţie cu care au crescut, obicei lăsat de părinţi şi de bunici încă de pe vremea domnitorului Cuza. „Dom’le, Cuza are palat la noi în sat. Eu am prins obiceiul ăsta de la străbunii mei, era şi pe vremea domnitorului. De ce să ni-l ia acuma?“ Umilirea vlăjganilor voinici ai satului a fost maximă acum doi ani, când au fost puşi de autorităţi ca, în loc de ghioagele lungi şi noduroase, să se bată cu coceni de porumb. Fără a lua obiceiului apărarea sau a-l înfiera, reporterii „Ziarului de Iaşi“ au fost acolo, pentru a vedea cu ochii lor cum moare o tradiţie atât de veche, dar atât de violentă, şi vă relatează în rândurile ce urmează sentimentele contradictorii şi diverse ale localnicilor dintr-unul din cele mai cunoscute localităţi rurale ieşene în întreaga ţară.
Nici anul acesta, bătaia tradiţio­nală de la Ruginoasa nu va mai avea loc. Cu toate acestea, obiceiurile de iarnă nu sunt interzise, ci chiar încurajate, dar obiectele contondente nu sunt permise. În urma unei şedinţe publice care a avut loc miercuri, de la ora 11, la Ruginoasa, la care a participat şi prefectul Iaşului, dar şi membri ai consiliului local de la Ruginoasa şi membri ai comunităţii, s-a stabilit modul de desfăşurare a evenimentelor din data de 31 decembrie anul curent. Adică de mâine. „Obiceiurile se vor desfăşura la fel ca în ultimul an. Cei din Ruginoasa se vor putea costuma, vor putea păs­tra tradiţiile, vor putea merge să-l ure pe primar, însă sunt inter­zise obiectele contondente“, a precizat locotenent Ionuţ Catană, pur­tător de cuvânt al Grupării de Jan­darmi Mobile Bacău, cea care se ocupă de Ruginoasa.

Decizia luată în urma şedinţei de miercuri este considerată una bi­nevenită de către primarul de la Ruginoasa, Dănuţ Nechifor. „Ceea ce am decis în urma şedinţei, de a fi interzise obiectele contondente, cred că este o decizie binevenită. Pâ­nă acum, lucrurile luau o turnu­ră care nu ne făcea cinste. Să spe­răm că pe viitor vom putea transforma obiceiurile într-un festival, iar primul demers l-am făcut anul acesta“, a specificat primarul de la Ruginoasa. Astfel, mâine, de la ora 13, circa 15 formaţii, care vor prezenta diferite obiceiuri din zonă, se vor întâlni în faţa Centrului Cul­tural din Ruginoasa. „Noi sperăm ca aceste tradiţii să evolueze, iar, pe viitor, tradiţiile să ne aducă un alt renume faţă de cel de până acum“, a concis primarul.
Continuarea pe Ziarul de Iasi

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow