More

    Ovidiu Covaci, antrenor emerit de arte marțiale, cetățean de onoare al municipiului Pașcani

    Array

    Încă un titlu de cetățean de onoare al municipiului Pașcani. De acesta data pentru un antrenor cu peste 100 de titluri naționale și alte 100 de medalii de aur, argint și bronz, obținute împreună cu sportivii pe care i-a instruit, la competiții naționale și internaționale.
    În ședința de astăzi consilierii locali au aprobat proiectul inițiat de viceprimarul Vasile Axinte cu privire la acordarea titlului de cetățean de onoare, maestrului Ovidiu Covaci, vicepreședinte al Federației Române de Arte Marțiale.

    În același context a fost aprobat și Regulamentul privind acordarea titlurilor de cetățean de onoare prin care sunt stabilite o serie de criterii administrative, dar și drepturile de care pot beneficia cei care au obținut acest titlu. este vorba despre anumite gratuități sau avantaje sociale de care acești oameni aparte, ce reprezintă comunitatea și marchează istoria locurilor vor putea beneficia pe viitor, fie că e vorba de acces liber la evenimente culturale, baze sportive sau chiar de locuri de veci asigurate din partea Autorităților Locale.

    După 30 de ani de activitate de excepție în sport și 25 de ani de la înființarea Clubului Sportiv Long Ho Paşcani, cu notabile contribuţii personale la susţinerea şi dezvoltarea Artelor Marţiale pe plan intern şi internaţional, fiind premiat de 2 președinți ai țării, având și titlul de ”ANTRENOR EMERIT”, Ovidiu Covaci primește în sfârșit și recunoașterea locală.

    El mulțumește pentru primirea acestei distincții, însă nu va putea fi prezent la acordarea acesteia în cadrul festiv de la începutul manifestărilor culturale din cadrul Zilelor Municipiului. Va fi reprezentat la eveniment de Adrian Zămosteanu,coleg și bun prieten, fără de care după cum afirmă, nu ar fi reușit să obțină atâtea rezultate frumoase.

    El dedică acest titlu colegilor antrenori, dar și tinerilor cu rezultate meritorii de la Clubul Long Ho Paşcani, deoarece rezultatele obținute împreună cu ei sunt un efort de echipă.

    Ovidiu Covaci practică artele marțiale de la vîrsta de numai 12 ani, iar activitatea sa este una impresionantă la cei 53 de ani, el fiind antrenorul principal al lotului național de Qwan Ki Do și cel care practic coordonează acest stil în România și Europa de Est din anul 1984.

    Menționăm că în prezent Municipiul Pașcani are 22 de cătățeni de onoare, iar lista lor poate fi consultată pe site-ul primăriei. Dintre ei amintim nume precum Constantin Ciopraga, Dumitru Gherman, Leonard Gavriliu, Gheorghe Arșinel, Vasile Avramiuc sau Mirela Ancuța.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Zeci de pășcăneni din etapa a doua s-au imunizat la centrul de vaccinare de pe strada Sportului

    In municipiul Pascani luni a inceput vaccinarea impotriva COVID-19 a persoanelor care se incadreaza in cea de-a doua etapa a campaniei de imunizare. Activitatea...

    Comisiile de specialitate au fost completate. Mai multi la Economic, mai putini la Educatie

    Desi a castigat alegerile locale pentru Consiliul Local , la diferenta de cateva sute de voturi de organziatia PNL iar cele doua formatiuni au...

    Fotbalistul Crețu a scos la licitație, pentru Nicoleta, tricoul cu care a jucat la Națională

    La nivelul judeţului Iaşi se organizează în această perioadă diverse acţiuni de strângere de fonduri pentru Nicoleta, o tânără in vârstă de 17, din...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI