4.2 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

Orfanii şi tinerii părinţi se vor putea angaja, timp de 24 de luni, în instituţiile publice locale

Tinerii dezavantajați se vor putea angaja, timp de 24 de luni, în instituțiile publice locale, pentru a dobândi diverse competențe. Instituțiile publice locale vor fi implicate în procesul de integrare pe piața muncii a tinerilor dezavantajați, pentru a-i sprijini să capete experiențe, competențe și abilități care vor putea fi valorificate ulterior în mediul privat.

Sunt vizați tinerii cu vârsta între 16 și 26 ani care nu au o vechime în muncă mai mare de 12 luni, care fie se află în sistemul de protecţie a copilului sau provin din acesta, fie au cel puțin un copil în întreţinere.

Astfel, un procent de 5% din totalul posturilor specifice personalului contractual din instituțiile publice va fi atribuit, în mod exclusiv, tinerilor dezavantajați, pentru o perioadă de 24 de luni, cu condiția ca acestea să fie vacante. La finalul celor 24 de luni, contractul individual de muncă încetează de drept, iar postul va putea fi ocupat de o altă persoană aflată într-o situație similară.

Măsura, inițiată de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, este prevăzută într-un proiect de lege aprobat, astăzi, de Guvern, în contextul în care integrarea tinerilor dezvantajați pe piața muncii depinde în mod fundamental de existența unor locuri de muncă adecvate necesităților lor.

Este vorba despre un program de tip „Pasarela”, prin care locurile de muncă din sectorul public pot fi oferite temporar tinerilor dezavantajaţi, pentru a dobândi „abilităţi transferabile” în joburile din sectorul privat, o măsură prevăzută în Programul de Guvernare, la secțiunea ”Șanse reale pentru tineri”.

Alte articole

Pelerinaj de Florii la Pașcani și Târgu Frumos pe 27 aprilie

Sâmbătă, 27 aprilie, înainte de Săptămâna Mare, în municipiul...

Președinte de ședință de la PNL, la propunerea PSD

Situație inedită in legislativul pascanean. Pentru ultimele sedinte pana...

Concert de muzică psaltică, la Pașcani. Corul Academic Byzantion, la Casa de Cultură, pe 26 aprilie

Protopopiatul Pașcani și Asociația Culturală Byzantion organizează înainte de...