5.8 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ordonanță: profesorii vor primi între 4.000 și 10.000 lei fiecare. Iată cum se vor da banii!

Angajaţii din învăţământul preuniversitar din întraga ţară urmează să primească în următorii cinci ani, eşalonat, sume cuprinse între aproximativ 4.000 şi 10.000 de lei, aceşti bani fiind de fapt drepturi salariale neacordate de către Ministerul Educaţiei, care a calculat greşit modul de acordare a salariilor. Aceste recalculări vizează salariile din perioada 2017 – 2021, iar angajaţii din învăţământul preuniversitar vor primi în următoarele aproximativ 90 de zile 5% din valoarea acestor drepturi neacordate. Practic, la un calcul simplu, este vorba de sume cuprinse între 300 şi 500 de lei. Sindicatele din învăţământ atrag însă atenţia că la aceste sume nu este luată în considerare inflaţia sau dobânda, iar sumele ar trebui să fie cu 20 sau 30% mai mari.

Angajaţii din învăţământul preuniversitar vor primi din urmă drepturile salariale neacordate de către Ministerul Educaţiei din cauza modului greşit de calculare a salariului. Practic, până în 2026, în mod eşalonat, profesorii care se aflau în sistemul de învăţământ în perioada 2017 – 2021 ar urma să primească între 4.000 şi 10.000 de lei în plus.

Citește continuarea pe ziarul de Iași 

Alte articole