6.1 C
Paşcani
joi, aprilie 18, 2024

Ora de vară 2020. În această noapte se schimbă ora

Trecerea la ora de vară se va face în noaptea de 28 spre 29 martie 2020, când ceasurile se dau înainte cu o oră, ora 3:00 devenind ora 4:00. Adică „dormim mai puțin”, cum se spune, iar 29 martie 2020 este cea mai scurtă zi a anului, având 23 de ore.

În perioada orei de vară, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de trei ore (față de două ore la ora de iarnă).

Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură. Trecerea la ora de vară se face la circa o săptămână după echinocțiul de primăvară, în această perioadă durata de lumină crescând treptat până la solstițiul de vară, momentul în care Soarele va lumina cel mai mult în emisfera nordică.

Sistemul orei de vară şi de iarnă presupune  o ajustatare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă. La ora de vară, ceasul se dă înainte cu o oră (ora 3:00 devine ora 4:00), în timp ce la ora de iarnă operațiunea e inversă, ceasurile se dau înapoi cu o oră și ora 4:00 devine ora 3:00.

Continuarea pe DIGI 24

Alte articole