5.8 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ora de iarnă 2021. Dormim mai mult sau mai puţin? Cum ne afectează schimbarea orei organismul

La noapte putem dormi mai mult. Ceasurile se dau înapoi, astfel că ora 4 devine ora 3. De anul acesta, unele state vor rămâne definitiv la ora de iarnă. În România, însă, această decizie nu a fost încă luată de Parlament.

Ziua de 31 octombrie va avea 25 de ore şi devine cea mai lungă zi a anului. Mai bine de 70 de ţări au adoptat acest sistem. Acest an ar fi trebuit să fie ultimul în care ţările europene trec la ora de iarnă. În 2019 Parlamentul European a votat în favoarea renunţării la acest mecanism.

Efectele asupra organismului

Insomnii, oboseală, dureri de cap şi modificarea apetitului sunt doar câteva dintre modurile în care e posibil să resimţim această modificare.
Medicii spun că avem nevoie de o perioadă cuprinsă intre una şi două săptămâni pentru a ne adapta. Peste 60 de trenuri de călători vor circula după ora de iarnă.

sursa observator

Alte articole