16.8 C
Paşcani
joi, martie 28, 2024

Opinie a scriitorului ieşean Bogdan Creţu: Nu vreau să-mi transform copilul elev într-un roboţel

Criticul literal şi scriitorul ieşean Bogdan Creţu scrie pe Facebook despre dilema părinţilor în ceea ce priveşte educaţia propriilor copii. El arată că refuză să-şi tranforme copilor într-un roboţel. Mai jos redăm comentariul său integral.

“DESPRE EXAMENE, COPII-ROBOŢEI ŞI DESPRE UN PUŞTAN DIN COBADIN CARE NU MAI ARE ŞANSE SĂ AJUNGĂ PROFESOR SAU CRITIC LITERAR

Ştefan a ieşit cu bine din primul lui examen, pentru intrarea în clasa a V-a. Dilema noastră a fost cum să procedăm: îndesăm în el tot ce se poate şi nu se poate, îl transformăm într-un roboţel, îl trimitem la tot felul de pregătiri, cursuri, concursuri? Ca să ce? Ca să ia o notă mare la examen? E cu dus-întors. Dacă-l vrei sus de tot, trebuie să faci asta. Dacă încerci altfel, rişti. S-a creat un sistem de învăţământ paralel şi neoficial, asta o ştim cu toţii: cel al meditaţiilor. Te ţine punga şi pe copil îl ţine psihicul – tot înainte, îndeasă acolo că ceva tot iese. Cine nu intră în morişcă, nu prea are şanse să fie acceptat în sistem. Adică să devină elev al unei şcoli/ al unui liceu aşa-zis „de elită”. Problema e că rămân în afara jocului mii de copii cu potenţial uriaş. Că la şcolile „bune” şi la facultate nu ajung decât prin excepţie copiii de la ţară, din medii defavorizate sau pur şi simplu fără posibilităţi financiare peste medie. E un cerc vicios aici, pe care toţi îl ştim: şi profesorii care trăiesc din meditaţii mai degrabă decât din salariu, şi inspectoratele, şi cei din Minister. Eu am plecat de la o şcoală din Cobadin şi nu am avut nici cea mai mică problemă; azi nu aş mai avea această şansă. (Şi nu ar fi păcat? :))
Noi am cântărit şi am refuzat să-l înecăm în meditaţii şi muncă peste nevoile lui (care, apropo, sunt foarte modeste, el nu-şi doreşte să lucreze suplimentar şi se descurcă onorabil cu efortul pe care e dispus să-l facă). Nu l-am transformat în roboţel, nu am vrut performanţă de la el în primul rând pentru că i-am fi furat copilăria. E mult mai important, am zis, ca un copil de 10-11 ani să se joace cât mai mult pe-afară cu prietenii lui şi să citească, decât să înghită informaţii pe care le va eructa cum nu va mai avea nevoie de ele. În plus, nu-mi doresc un copil maturizat artificial. E important să-i prelungim cât se poate copilăria. Până acum ne-a ieşit. Strategia (neinvazivă) e să-l păstrăm într-o condiţie „fizică” bună, ca să poată sprinta când e cazul.

citeste continuarea pe ziaruldeiasi

Alte articole