14.7 C
Paşcani
duminică, septembrie 29, 2024

Operatorii din turism cer Guvernului Romaniei suspendarea obligativitatii de returnare a banilor pe vacantele anulate

Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism (ANAT) s-a concentrat in ultimul timp pe trei obiective principale in discutiile cu reprezentantii Guvernului, respectiv suspendarea obligativitatii returnarii banilor turistilor care au platit vacante, introducerea modelului german de sprijinire a locurilor de munca Kurzarbeit si acordarea de granturi nerambursabile si de credite cu dobanda zero, a declarat, marti, Dan Goicea, vicepresedinte al ANAT, avertizand ca operatorii de turism nu mai rezista mult.

„ANAT s-a concentrat in intalnirile cu Guvernul din ultima vreme pe cateva obiective. In mod special avem o problema cu legislatia actuala, care a fost introdusa in 2018 ca urmare a unei directive europene care a fost implementata in toate tarile din comunitatea europeana, dar bineinteles ca nimeni nu a prevazut aceasta pandemie, iar ea era facuta pentru vreme de pace, cum zicem noi acum. Noi suntem acum in vreme de razboi. Nu functioneaza legislatia cum ar trebui si de aceea noi am fost primii care am cerut suspendarea unor clauze, respectiv acestea cu returnarea banilor. Pana acum nu ne-a deranjat faptul ca mai aveam cate un client care cerea returnarea banilor, era un procent de sub 1% poate pe an pentru asemenea solicitari, din motive ca au divortat, ca s-a imbolnavit, ca a patit ceva, exista si asigurarea care ii acoperea, nu era nicio problema. Deci, totul functiona perfect, insa acum, cand am fost solicitati cu sutele sa returnam banii, deja este o mare problema si asta a fost una dintre solicitarile noastre – ca sa nu fim obligati – pentru ca nimeni nu are capital pus deoparte inca o data sumele pe care le incaseaza”, a afirmat Goicea, intr-o conferinta organizata de Cocktail Holidays, agentie de turism al carei director general este.

continuarea pe ziare.com

Alte articole

Mass Image Compressor Compressed this image. https://sourceforge.net/projects/icompress/ with Quality:70