20.9 C
Paşcani
marți, aprilie 16, 2024

OMS avertizează Europa să reintroducă măștile și să reia vaccinarea: „Nu cred că societatea este pregătită pentru lockdown-uri impuse”

OMS avertizează Europa să reintroducă măștile și să reia vaccinarea: „Nu cred că societatea este pregătită pentru lockdown-uri impuse”

Țările trebuie să intensifice vaccinarea şi să reintroducă măsuri precum purtarea măştii în transportul public şi în spaţiile închise, pentru a evita restricții mai dure odată cu apropierea sezoanelor de toamnă şi iarnă, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în contextul creșterii în Europa a numărului de infectări cu subvariantele Omicron ale coronavirusului.

Directorul OMS pentru Europa, Hans Kluge, îndeamnă statele de pe continent să acţioneze acum pentru a preveni saturarea sistemelor sanitare, în condiţiile în care subvarianta Omicron BA.5 se răspândeşte rapid.

Aproape trei milioane de cazuri noi de coronavirus au fost înregistrate în Europa săptămâna trecută, ceea ce înseamnă aproape jumătate din numărul cazurilor raportate la nivel global. Numărul spitalizărilor s-a dublat în aceeași perioadă, iar cel al deceselor a ajuns la 3.000 pe săptămână.

Efectul valului de caniculă extremă: Valorile ozonului au ajuns la niveluri nocive în nord-vestul Europei

Valorile ozonului au ajuns la niveluri periculoase pentru sănătate în nord-vestul Europei ca urmare a valului de caniculă actual, a avertizat marţi Serviciul Copernicus al Uniunii Europene pentru monitorizarea atmosferei (CAMS), informează DPA.

„La mijlocul lui iulie, valorile maxime zilnice ale ozonului de la suprafaţă, care ajung la cele mai ridicate valori la mijlocul zilei, au atins niveluri nocive în Portugalia, Spania şi Italia, unde în anumite locuri a fost măsurat un exces de 200 de micrograme pe metru cub”, a precizat CAMS.

Deşi situaţia se va remedia cel mai probabil, nivelurile sunt aşteptate să crească peste 120 de micrograme pe metru cub în zone din nordul şi vestul Europei începând din 18 iulie ca urmare a valului de caniculă şi să atingă valori maxime pe 20 iulie, după care valorile vor scădea, a mai precizat serviciul european, potrivit DPA, citată de Agerpres.

Ministrul Mediului: Apa potabilă devine din ce în ce mai preţioasă în multe localități și trebuie luate măsuri

Apa potabilă devine din ce în ce mai preţioasă în multe localităţi şi vor fi luate măsuri de restricţionare a consumului, pentru protejarea resursei şi asigurarea apei potabile pe termen mediu şi lung, a declarat, marţi, ministrul Mediului, Tanczos Barna.

„Într-adevăr, sunt multe localităţi unde apa potabilă devine din ce în ce mai preţioasă şi, fără protejarea acestei ape potabile, care, aşa cum am spus şi săptămânile trecute, trece printr-un amplu proces de filtrare, de pregătire pentru consum… această apă potabilă trebuie protejată şi aceste măsuri de restricţionare a consumului vin exact în sprijinul, în protejarea resursei şi asigurarea apei potabile pe termen mediu şi lung.

Sper ca această perioadă de secetă să nu dureze foarte mult, dar cu siguranţă următoarele două săptămâni vor fi de această natură, cu precipitaţii foarte puţine, cu temperaturi ridicate. Toate prognozele de la colegii noştri de la ANM (Administraţia Naţională de Meteorologie n.r) arată acest lucru. Vedem ce se întâmplă şi în celelalte state europene”, a susţinut Tanczos Barna, la o conferinţă de presă.

Sursa avocatnet.ro

Alte articole