1.9 C
Paşcani
luni, ianuarie 30, 2023

Omagiu pentru Eminescu, la Casa de Cultură Pașcani

Ziua marelui scriitor național, Mihai Eminescu, va fi marcată în avans în municipiul Pașcani, la Casa de Cultură Mihail Sadoveanu. Vineri, 13 ianuarie, de la ora 16:00, în sala Arcadia a instituției de cultură membrii Trupei de Teatru Prometeu împreună cu elevi și profesori din două școli din oraș, Liceul Tehnologic Economic Nicolae Iorga și Colegiul Național Mihail Sadoveanu, vor aduce un omagiu scriitorului.

De asemenea, momentul liric din poezia eminesciană va fi susținut și de doamna profesor Doina Atomei.

Data de 15 ianuarie, ziua de naștere a marelui poet, a fost aleasă din 2011 ca Ziua Culturii Naționale, iar în toată țara au loc diferite manifestări culturale dedicate acestui eveniment. În acest an se împlinesc 173 de ani de la nașterea sa.

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani. A fost poet, prozator, dramaturg şi jurnalist, socotit de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. El a fost caracterizat de Tudor Arghezi, într-o înregistrare din arhivă Radiofonică din 1955 sau 1957, ca fiind „sfântul prea curat al versului românesc” și că „e universal, asta o ştie oricine citeşte”.

Eminescu a murit la 15 iunie 1889, în Bucureşti și este înmormântat în cimitirul Bellu din capitală, alături de scriitorul pășcănean, Mihail Sadoveanu.

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow