12.4 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Oferta educationala la Liceul Tehnologic din Hirlau. Adolescentii vor sa invete o meserie

Viitorii absolventi ai scolilor generale din Hirlau si imprejurimi au participat miercuri, 17 aprilie, la cea de-a XVI-a editie a Zilei Portilor Deschise de la Liceul Tehnologic din oras. Elevii care isi cauta drumul in viata si se gandesc sa invete o meserie au avut ocazia sa cunoasca mai multe despre scoala care ii indruma pe aceasta cale.

Au vizitat atelierele de constructie, modelare in lemn, alimentatie publica si altele si au aflat despre oferta educationala pentru anul scolar viitor.

Liceeni i-au primit cu clatite si alte bunatati facute chiar de ei in unitatea de invatamant.

Dupa ce i-au servit cu produsele facute de ei, i-au invitat sa li se alature din toamna. Se pot inscrie la profilul tehnician in gastronomie sau intr-una din cele doua clase profesionale, una pentru alimentatie publica si cealalta pentru industrie alimentara.

In timpul scolarizarii pot face practica la diferite societati, iar dupa finalizarea studiilor liceeale pot merge la facultate sau se pot angaja.

Este important de stiut ca si cei care aleg profesionala, pot continua cu studii liceale, ca mai apoi sa sustina examenul de bacalaureat.

 

 

Alte articole