More

    O treime din culturile agricole din judeţ sunt compromise

    Array

    Peste 30% din culturile agricole din judeţ au fost afectate de seceta îndelungată, în timp ce producţia preconizată de pe culturile neafectate a scăzut considerabil, anunţă şefa Direcţiei Agricole Iaşi. 14 dintre comunele judeţului au peste 1.000 de hectare de culturi agricole afectate fiecare, cea mai dezasrtuoasă situaţie întâlnindu-se în comuna Probota, unde există peste 3.000 de hectare afectate. În total, din cele aproximativ 240.000 de hectare cultivate, la data de 13 septembrie, când a fost efectuată ultima raportare către DAJ Iaşi, peste 76.000 erau compromise aproape total din cauza temperaturilor foarte ridicate şi a lipsei de precipitaţii.

    Sub aşteptări

    După Probota, alte patru comune ieşene figurau fiecare cu peste 2000 de hectare de culturi afectate, respectiv Belceşti cu 2579,42 ha, Erbiceni cu 2170,98 ha, Vlădeni cu 2109,83 ha şi Focuri cu 2.084,81 ha. Acestea sunt urmate, după mărimea suprafeţelor agricole afectate de secetă, de comunele Leţcani (1979,04 ha), Şipote (1814,37 ha), Româneşti (1760,38 ha), Alexandru Ioan Cuza (1725 ha) sau Movileni (1670,48 ha), potrivit datelor DAJ. Cele mai mari suprafeţe distruse de secetă sunt cultivate cu porumb şi floarea soarelui, însă au fost afectaţi şi agricultorii care au cultivat soia sau sfeclă de zahăr. Potrivit şefei DAJ, Manuela Antoniu, sunt afectate în prezent din cauza secetei 26.600 de ha de porumb, 20.725 de ha de floarea soarelui, 6.388 de ha de soia, 1750 ha de sfeclă de zahăr şi 240 ha de legume, însă mare parte din acestea au fost compromise mai mult din cauza grindinei. Diferenţa până la totalul celor 76.000 de ha afectate este dată de suprafeţe de fâneaţă, pajişti, lucernă sau alte tipuri de culturi. „În afara faptului că există culturi compromise total sau într-un procent mare din cauza secetei, a scăzut mult şi programul la culturi, adică producţia medie pe hectar este sub aşteptările iniţiale şi vă pot da exemple. La porumb, chiar dacă nu a început efectiv recolta de pe cele circa 92.000 de hectare cultivate şi vorbim doar de o recoltă de probă, preconizam o producţie medie de 3.050 kg/ha, dar vom avea o producţie medie de circa 2.850 kg/ha. La floarea soarelui este mai grav, de pe cele peste 27.000 de hectare s-a recoltat cam 54% şi în loc de 2.442 kg/ha cum era programul s-a ajuns la doar 1.700 kg/ha. Soia nu s-a recoltat încă, nu va pot spune o producţie medie”, ne-a declarat Manuela Antoniu, director DAJ Iaşi.
    Continuarea pe Ziarul de Iasi

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Prețurile la benzină și motorină au crescut. Scumpirea va avea efecte în lanț pentru români

    Creșterile sunt cauzate de majorarea accizelor Până și cea mai ieftină benzinărie vindea azi carburanții cu 5 lei pe litru. Mai precis, un litru...

    Centru de vaccinare pentru profesori la Târgu Frumos. Peste 500 de persoane s-au vaccinat la centrul din Pașcani

    Noutati in ceea ce priveste cea de-a doua etapa a campaniei de vaccinare. Incepand cu 8 februarie a.c., Comitetul Judetean pentru Situatii de Urgenta...

    Anunt licitatie spatiu Pascani

    SCM GR I MUNCA COLECTIVA Pascani anunta scoaterea la licitatie pentru vanzare a spatiului in suprafata de 96,46 mp, situat in Pascani, strada Gradinitei, nr...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI