More

    O pășcăneancă la conducerea unei reviste de succes, de 20 ani

    Array

    Este pășcăneancă, de succes, conduce o revistă pentru femeie de peste 20 de ani, este implicată în proiecte de promovare și premiere a femeii, are câteva planuri și pentru orașul unde s-a născut, își aduce aminte cu emoții de anii copilăriei, de profesorii care au îndrumat-o și de colegii de liceu care care mai ține legătura, unul dintre principiile de viață este “a fi” e mai important decât „a avea”.

    Faceți cunoștință cu Daniela Palade Teodorescu, o femeie puternică și dornică de cunoaștere, care la cei 45 de ani ai săi are o familie frumoasă, doi copii și multe proiecte pentru femeile care trec printr-o încercare grea în viață, își pierd sănătatea sau pierd pe cineva drag, dar ele nu fac o tragedie din asta, ci încearcă să vadă cum pot să depășească acest lucru și să facă apoi ceva pentru semenii care sunt în aceeași situație. De-a lungul anilor a fost premiata pentru excelență în jurnalism social și crearea de comunități active de femei, un alt trofeu pentru promovarea drepturilor femeii, premiul de jurnalism social pentru presa scrisă, ”Jurnalistul anului 2013”, premiu de excelență în jurnalismul de Împuternicire a Femeilor în România.

    Daniela Palade Teodorescu a acordat un interviu pentru BIT TV, aici unde o să cunoașteți un om frumos.

    Pentru început câteva cuvinte despre dumneavoastră.

    Sunt născută la Paşcani, pe 27 septembrie 1971. Grădiniţă, şcoală, liceu – toate le-am făcut în Paşcani şi nu regret deloc. Am prins vremurile în care se făcea şcoală serioasă, chiar dacă multă vreme nu am fost conştientă de această valoare, mi se părea ceva firesc, normal ca toată lumea să înveţe în acest stil. Prima dată când am conştientizat valoarea şcolii şi a profesorilor a fost o dată cu prima mea ieşire la Olimpiada de limba română, în 1985, când eram în clasa a VII-a. Am luat locul întâi pe judeţ (la grea concurenţă cu cele mai bune şcoli din Iaşi, care părea un mediu intangibil pentru mine) şi un loc fruntaş la Olimpiada naţională. Atunci mi s-au deschis ochii prima dată în ceea ce priveşte valoarea reală a profesoarei cu care lucrăm la Şcoală Generală Nr. 4 (acum „Miron Costin”), doamna Tatiana Radu, primul meu mentor, dar pe atunci habar nu aveam că aşa se numeşte profesorul care ”îţi intră în ADN”, cum îmi place mie să spun. Mărturisesc cu mâna pe inimia că şi acum, după mai bine de 30 de ani de atunci, nu am mai găsit un astfel de dascăl în sistemul de învăţămînt românesc. O combinaţie unică de erudiţie, logică, disciplină, onestitate, sensibilitate şi responsabilitate. Era imposibil să pleci din clasa cu lecţia neînvăţată. Am deprins de atunci un set de reguli şi principii care s-au dovedit utile şi valabile şi în liceu, şi în facultate, şi pe tot parcursul carierei de jurnalist. Ştia să trezească în noi gustul pentru audiţii muzicale, lecturi de calitate, toate făcute pe timpul şi socoteală dumneaei. Şi nici pomeneală de meditaţii, aşa cum se întâmplă acum! Copiii din ziua de astăzi nu mai pot gândi fără proptele!

    Liceul l-am făcut ”în deal”, la ”Sadoveanu”. A fost de departe cea mai frumoasă perioada din toţi anii de studiu, plini de un entuziasm şi de un idealism pe care nu le-am mai regăsit nici măcar la facultate, în Capitală. Am avut colegi deştepţi, cu-minţi, foarte muncitori, deschişi, haioși, prietenoşi, fără fițe şi cu mult bun simț. Nu e de mirare că mulţi dintre ei sunt peste tot în lume şi sunt foarte preţuiţi în ceea ce fac profesional. Aici l-am avut profesor de limba şi literatură română pe Constantin Grigoruț – Grig – cum îi spuneau toţi colegii. Cel mai noncoformist profesor pe care l-am întâlnit, o atitudine foarte rară pentru acea vreme – erau anii 1986-1989, cei mai apăsători din comunism. În anii aceia de maximă cenzură şi conformism, avea curajul nebunesc de a aborda la ore scriitori interzişi, curente literare care nu apăreau în nici un manual, atitudini total inadecvate la etică rigidă a epocii ceauşiste (asumarea liberei exprimări, spirit de frondă, încurajarea minţilor deschise, cultivarea gustului pentru literatură şi muzică de calitate, descurajarea oricărei forme de kitsch şi ridicol). Era genul de profesor care ştia să producă scânteia necesară. Ne ”băteam” pentru cărţi, pentru discuri şi benzi cu muzică bună, pentru comentat chestii furate de la Europa Liberă. A fost o reală perioada de graţie. Când am văzut prima dată filmul ”Cercul poeţilor dispăruţi” (Dead Poets’Society), cu Robin Williams în rolul principal, am avut senzaţia că mă întorc în timp la anii de liceu.

    Amintiri frumoase am şi despre domnişoara Daniela Simion, tânăra profesoară de engleză, care m-a direcţionat clar către limbile străine, despre domnul profesor Vasile Tătaru, de la care am învăţat chimie doar de plăcere, eu nefiind foarte prietenă cu ştiinţele exacte. Deşi am făcut liceul de matematică-fizică, prefer să spun că a fost liceul de ”metafizică”, cele două materii de baza nefiind tocmai pe gustul meu. Dar cum nu era altă varianta de studiu, am învăţat mai de voie-de nevoie şi, fără nici un fel de meditaţii, am trecut foarte bine de treaptă a două şi de bacalaureat.

    Care sunt cuvintele ce vă descriu cel mai bine?

    Solidară, implicată, pozitivă, tenace, loială, receptivă. Dar şi nehotărâtă, ezitantă, anxioasă. Primele le mai limitează pe cele din urmă.

    Cine e Daniela Palade Teodorescu?

    O femeie de 44 ani, care are privilegiul de a a-i plăcea teribil ceea ce face şi care are norocul de a face cam ceea ce a învățat. E greu să îți găsești locul în viață, în general, fie că e vorba despre familie ori profesie. Dar simt că mi-am găsit rostul aici, e un privilegiu să scrii despre ceea ce îți place, ce te reprezintă ca femeie, ca mamă, ca fiică, parteneră, prietenă, jurnalistă implicată în viața comunității. E rarisimă șansa de face ceva în totală concordanţă cu crezul tău profesional. Mă străduiesc să prețuiesc acest privilegiu și mulțumesc cât pot de des pentru faptul că am o echipă minunată, șefi care cred în mine, oameni speciali cu care interacționez și multe alte motive pentru care vin cu plăcere la redacție în fiecare zi.

    Aţi dorit să ajungeţi redactor şef la o revistă pentru femei? Aţi avut alte planuri?

    Nu, nu am știut niciodată că voi deveni jurnalist, nu am avut astfel de modele profesionale în copilărie sau adolescență pentru că era epoca ceaușistă, iar jurnaliștii aveau formație și acces politic. Era o castă închisă, inaccesibilă, un circuit închis pentru oamenii obişnuiţi. Era o perioadă în care profesiile recomandate ca fiind onorabile erau cele de medic, avocat, profesor. A fost un moment când am dorit să mă fac medic, să încep cu liceul sanitar, dar am fost deturnată repede către filologie. Jurnalismul a fost o chestiune de noroc chior, acum i-aş zice mai degrabă destin, pentru că eu absolvisem liceul în 1990, exact în anul în care s-a redeschis Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. Tatăl meu mi-a recomandat să încerc pentru că atunci părea ceva foarte modern și ”altfel”. Am intrat printre primii, la o concurență fabuloasă, vreo 12 pe loc, în condițiile în care am intrat și la Facultatea de Litere din Iași, secția Română – Engleză. Am intrat pe locul 13 la Bucureşti. Atunci a fost momentul în care m-am vindecat aproape total de complexul ”elevului din provincie” care trebuie să demonstreze că e mai bun decât cei educați în marile centre de învățământ.

    Vreo doi ani, am mers în paralel, facând naveta București-Iași, iar pentru că nu am putut să fac un transfer la acea vreme, am renunțat la Filologie. Erau mulți colegi care urmau în paralel cele două facultăți, dar la București, iar acest lucru și-a pus o amprentă foarte bună pe scriitura lor, pe cultura lor. E o diferență foarte mare, uriașă chiar, între felul de a studia de atunci și cel de acum. Nu neapărat mai bun, doar altfel.

    Niciodată nu m-am gândit că voi face presă pentru femei, nici aici nu existau modele de urmat, a fost un inspirat concurs de împrejurări. Cu o luna-două înainte de a termina dizertația pentru masteratul în Comunicare, primul de acest gen, m-am angajat la România Liberă, la săptămînalul “Magazin Internațional”, unde traduceam foarte multe materiale. După vreun an am văzut un anunț în România Liberă, se căuta director de publicitate la revista Avantaje, care avea pe atunci vreo 4-5 numere apărute. O știam, era genul almanahului cu care crescusem în copilărie. Mi-am depus CV-ul, m-au chemat la un interviu și mi-au spus că poziția de director de vânzări se ocupase, dar aveau un post de secretar general de redacție.

    Cum s-a schimbat mass media de-a lungul anilor, dat fiind că înainte ziarele, revistele se videau în tiraj record. Mai au ele o şansă pe print?

    Nimic nu mai seamănă cu modul de lucru de atunci, și ca flux de producție, dar mai ales ca tehnologie. Foarte diferit, și ca ritm, și ca documentare, redactare. Acum totul e pe repede-înainte, multe lucruri se deprind din mers. Dar asta nu exclude o bază solidă, profesionalism și responsabilitate pentru informaţia pe care o publici sau o postezi.

    Printul glossy nu va muri atâta vreme cât se va complementariza cu zona on-line, social media, evenimente – o abordare 360 grade a unui brand. Avantaje nu mai e de mult doar o revistă, este un brand, construit pe patru piloni: print, on-line, social media, evenimente. Construirea și menținerea unui brand cu identitate foarte clară și distinctă de a concurenței este sau ar trebui să fie preocuparea fiecărui redactor șef. În condiția în care presa glossy pentru femei conține obligatoriu aceleași rubrici de frumusețe, sănătate, relații de familie, turism, identitatea fiecărei publicații vine din atitudine și felul în care își face cititorii să se simtă respectați și importanți, reușind să creeze astfel o comunitate – cu cât mai mare şi mai interactivă, cu atât mai bine. Revista Avantaje și-a construit în timp o relație puternică cu publicul cititor, menținută prin seminarii interactive, ieșiri în marile orașe ale țării, susțineri de conferințe și crearea de evenimente. Ceea ce ne face cea mai interactivă revistă pentru femei.

    Redactor-şef la revista Avantaje de peste 20 ani – ce înseamnă acest lucru pentru dv.? E o viaţă de om, aici aţi crescut din toate punctele de vedere.

    Avantaje va împlini în toamnă 21 de ani de existență. Eu lucrez de 20 ani și jumătate pentru Avantaje, așa că, practic, am crescut împreună. Pe de altă parte, această revistă a trecut prin multe transformări, reformulări, reconsiderări care au venit ca urmare a maturizării publicului, a schimbărilor care s-au produs în societate, dar și a experiențelor prin care am trecut si eu ca persoană, în diverse planuri. Există cumva o regulă nescrisă că mult din personalitatea unui redactor șef se răsfrânge asupra revistei, dar și reciproca e valabilă – faptul că multe dintre valorile publicației se imprimă în spiritul celui care conduce o redacție. Dacă urmăriți publicațiile longevive din țară și de-afară, veți vedea că au redactori șefi stabili, cu minim 10 ani de ”stagiu”. Sigur, ideal ar fi ca acest statut să nu ți se urce la cap, pentru că publicația nu e a ta. E foarte  ușor să derapezi în această zonă de orgolii, mă străduiesc să mențin un echilibru.

    editorial Daniela mare

    Aţi auzit sute, poate mii de poveşti de viaţă, de la persoane publice până la cele, să le zicem necunoscute. Un exemplu care vă vine minte, în acest moment?

    Mi-e foarte greu să fac o selecție, ar putea fi nedrept față de alți protagoniști ale acestor poveşti. Am scris și am auzit atâtea, încât mi-e greu să fac un clasament. În fiecare ediție sunt 1-2 reportaje care mă emoționează, mă încarcă de energie pozitivă și mă fac să îmi spun ”mai există speranță…”. Sunt multe femei care trec printr-o încercare grea în viață, își pierd sănătatea sau pierd pe cineva drag, dar ele nu fac o tragedie din asta, ci încearcă să vadă cum pot să depășească acest lucru și să facă apoi ceva pentru semenii care sunt în aceeași situație. ADN-ul revistei – și ceea ce am extins și la evenimentul devenit tradiţie Gala Femeia Anului – este acesta: femei obișnuite cu povești neobișnuite, eroine anonime, care, în urma unei încercări grele, supraviețuiesc și întorc ceva comunității din care fac parte sau creează noi comunități pentru oameni cu nevoi speciale.

    Avantaje aduce un concept nou pe piața revistelor glossy pentru femei, cel de ”celebrating real women”, care aduce pe copertă și în paginile publicației femei obișnuite cu povești neobișnuite, persoane care trec prin transformări spectaculoase de machiaj, coafură, vestimentație, atitudine și care împărtășesc cititoarelor din povestea lor de viață. Sunt repere credibile, autentice, tangibile, care dau sentimentul că ”DA, și eu pot fi pe copertă”, și eu am o poveste de spus, și eu sunt importantă şi eu contez în această lume. Sunt femei frumoase, deștepte, curajoase, inovatoare, responsabile, dedicate, profesioniste. Femei care trăiesc în țara asta, și nu într-o lume de carton poleit, care se confruntă cu probleme cu care mai toți ne luptăm, care oferă adevărate modele de urmat. …” Tocmai această normalitate vrem să o promovăm, această Românie frumoasă, pozitivă, cumva paralelă cu ceea ce vedem în majoritatea tabloidelor și a posturilor TV, din păcate.

    Ce valori se transmit acum noii generații și ce ar trebui să fie transmis?

    Sunt două lucruri esențiale pe care le doresc pentru copiii mei: să fie sănătoși și echilibrați. Nu vreau neapărat să fie campioni, superdotați, miss, cu 10 pe linie. Vreau să facă ceea ce le place, să își găsească și să își urmeze vocația, să își cultive inteligența emoțională. Cu asta vor reuși în orice condiții. Să știe că “a fi” e mai important decât „a avea” si că lucrurile importante în viață nu au preț, ci valoare. Vreau să creadă mai puţin într-o viaţă de succes şi mai degrabă într-una care să aibă valoare.

     

    Trăim într-o lume aglomerată, care abundă de informații, după o zi de muncă, ce vă face ca mâine să o luați de la capăt?

    Nu există program fix, preocuparea mea pentru revistă nu încetează o dată ce ies pe ușa redacției, ci continuă cu fiecare persoană pe care o întâlnesc, cu fiecare eveniment la care particip și care poate fi o potențială sursă de inspirație; pe de altă parte, multe probleme din viața personală pot constitui subiecte de dezbatere în revistă sau își pot găsi soluții din ceea ce scriem ca articole, informații practice. Nu mă plictisesc niciodată pentru că fiecare zi aduce altceva. Rutina e un factor cu care nu te prea întâlneşti în profesia de jurnalist.

    Ce planuri aveți pentru viitorul apropiat? Proiecte, campanii etc

    Îmi doresc să creştem comunitatea brandului Avantaje. Am în minte câteva campanii sociale în zona de educaţie, sănătate, migraţie feminină, violenţă domestică. Unele se cer a fi aduse la zi, altele pornite de a zero. Vreau ca Avantaje să fie o voce şi mai puternică în zona jurnalismului social, militant, care să repoziţioneze corect rolul femeii în societate.

    Când ați fost ultima dată la Pașcani? Cu ce ocazie? S-a schimbat ceva?

    În ultima vreme, am ajuns rar, pentru că părinţii mei m-au ajutat foarte mult în creşterea copiilor şi au stat mult timp cu noi la Bucureşti. Dar ţin legătura pe Internet cu prieteni şi foşti colegi. Mă întristează să văd că Paşcaniul a devenit un oraş semi-depopulat, ca multe alte oraşe mici din Moldova. Mai toată generaţia mea e împrăştiată peste tot prin lume.

    Împreună cu o inimoasă doamnă antreprenoare din Bucureşti, Cristina Chiriac, şi o prietenă din liceu, Simona Ionescu, acum muzeograf la Castelul Cuza de la Ruginoasa, putem la punct un eveniment care să valorifice această locaţie specială, atât de puţin cunoscută. Intenţionăm să promovăm valorile româneşti perene într-un eveniment dedicat Zilei Naţionale a României. Mai avem în minte şi o campanie socială dedicată femeilor din această zonă,  deocamdată în stadiu de plan.

    Un mesaj pentru păşcănence…

    Aş vrea să văd că femeile care lucrează acum prin alte ţări se întorc acasă, şi cu experienţa obţinută, creează mici afaceri în comunitatea de acasă. Antreprenoriate care pot reînvia branduri uitate, pe nedrept marginalizate. Bineînţeles, nu singure, ci susţinute de alte femei antreprenor cu experienţă şi care cred în solidaritate feminină. Pare o utopie, ştiu, dar, visul meu este ca într-o bună zi, cât mai mulți oameni să înțeleagă că o lume mai bună pentru femei este o lume mai bună pentru toți. Pentru că atunci când educi o femeie, nu influențezi un singur om, ci toată comunitatea din jurul ei. Toate societățile civilizate au la bază acest deziderat.

    Un cuvânt de final …

    Mulţumesc, preţuiesc, dăruiesc. Aşa se construieşte pe termen lung.

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Comisiile de specialitate au fost completate. Mai multi la Economic, mai putini la Educatie

    Desi a castigat alegerile locale pentru Consiliul Local , la diferenta de cateva sute de voturi de organziatia PNL iar cele doua formatiuni au...

    Fotbalistul Crețu a scos la licitație, pentru Nicoleta, tricoul cu care a jucat la Națională

    La nivelul judeţului Iaşi se organizează în această perioadă diverse acţiuni de strângere de fonduri pentru Nicoleta, o tânără in vârstă de 17, din...

    Hârlău: Un bărbat de 71 de ani ar fi furat un telefon de ultima generație din buzunarul unei femei

    La data de 14 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Hârlău au identificat un bărbat de 71 de ani, bănuit de comiterea infracţiunii...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI