2.7 C
Paşcani
joi, noiembrie 30, 2023

O nouă şedinţă a Comisiei de Circulaţie

Comisia de Circulaţie din cadrul Primăriei Paşcani s-a întrunit joi într-o nouă şedinţă, prezidata de viceprimarul municipiului, Gabriela Nedelcu. Au fost analizate două adrese şi patru petiţii primite de la cetăţeni. Poliţia Municipiului Paşcani a atras atenţia asupra unor probleme constatate la intersecţia străzilor Gării şi Ceferiştilor dar şi în zona marketului Kaufland.

Comisia a stabilit amplasarea unui indicator stop pe sensul de mers de la Poştă Vale spre Luncă, în zona unde a fost magazin Lorimer şi a respins solicitarea de a fi blocate rotile maşinilor care staţionează mai mult de câteva ore în parcarea de la Kaufland.
De asemenea Compania Naţională de Căi Ferate a solicitat amplasarea unor indicatoare la trecerile pentru maşini, iar petiţiile au avut ca obiect tăierea unor copaci de pe strada Fundac Ştefan cel Mare şi înfiinţarea unei noi staţii de autobuz în suburbia Blăgeşti.
Menţionăm că în componenţa Comisiei de Circulaţie au fost făcute modificări. Comisarului Daniel Vârlan a fost inlocuit de noul şef al Poliţiei Rutiere Paşcani, comisarul – şef Vasile Bogdan Manta.

Alte articole

A fost deschis un nou sens giratoriu în Pașcani

Miercuri, 29 noiembrie, a fost deschis sensul giratoriu din...

Bătălie pe proiectul modernizării străzilor din Paşcani

Administraţia municipiului Paşcani pare hotărâtă să modernizeze toate străzile...

Sedință amânată din cauza unor dispute intre primar si consilieri

Ședința cu probleme in legislativul pascanean. Nici unul din...

Clădire istorică cu termopane și materiale moderne, la Pașcani

La Palatul Cantacuzino din municipiul Pașcani, clădire considerată monument...