9.2 C
Paşcani
joi, septembrie 23, 2021

O nouă lege intră în vigoare. Mașinile parcate pe trotuar vor putea fi ridicate

Legea care permite autorităților să ridice mașinile parcate ilegal urmează să fie publicată în Monitorul Oficial după ce președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat-o. Prin urmare, șoferii care își vor mai lăsa mașinile pe trotuar, în zonele pietonale sau pe spații verzi, se vor alege nu numai cu amendă, ci vor fi nevoiți să plătească și taxa suplimentară care vine cu ridicarea mașinii.

În lipsa unor locuri de parcare suficiente, trotuarele de pe străzile din București sunt invadate de mașini. La orice pas, pietonii sunt nevoiți să se strecoare printre autoturisme pentru a ajunge la detinație. Uneori, pietonii preferă sa le ocolească mergând direct pe partea carosabilului.

Ce spun pietonii din București

– Vă deranjează că șoferii parchează pe trotuar?

– Bineînțeles că mă deranjează.

– Credeți că ei se gândesc și la pietoni?

– Nu. Fiecare ne gândim doar să ne facem noi treaba, nu ne mai gândim și la celălalt.

***

– Ce credeți că trebuie făcut în această situație?

– Ar trebui găsite soluții, nu știu exact. Să se ocupe mai mult, să ia în calcul spațiul, numărul de mașini. Probabil că orașul oricum nu are infrastructură, nu a fost proiectat pentru aglomerația care este astăzi.

***

– Mă deranjează, dar ce să zic? De atâția ani nu s-a făcut nimic și nici nu cred că o să se facă, vorbesc serios. Deci uitați-vă și dumneavoastră. Aceleași trotuare.

Când intră legea în vigoare și ce amenzi sunt

În lipsa locurilor de parcare, șoferii nu se gândesc decât să-și lase mașina, totuși, undeva. Nu mai iau în considerare că pietonilor nu le rămâne loc să circule.

Până acum, potrivit Codului Rutier, era posibilă doar ridicarea mașinilor de pe drumurile publice, nu și de pe domeniul public. Adică, o mașină parcată pe prima bandă de circulație putea fi ridicată de autorități, în timp ce un autoturism lăsat pe trotuar nu.

Noua lege, care îndreaptă această omisiune, va intra în vigoare din weekend.

„De la începutul anului și până în prezent, la nivelul municipiului București au fost aplicate peste 15 000 de sancțiuni contravenționale pentru oprirea neregulamentară, respectiv peste 1900 de sancțiuni contravenționale pentru staționare neregulamentară”, spune Claudiu Costea, de la Brigada Rutieră București.

Amenda minimă pentru parcările neregulamentare este de 290 de lei, iar cea maximă de 725 de lei.

Sursa DIGI 24

DE LA ACELAȘI AUTOR

Monica Berescu, deputat USR PLUS: “Agresorii sexuali ai minorilor nu mai scapă de închisoare”

Astăzi a fost depus proiectul de lege prin care orice act sexual cu un minor sub 14...

Lemnele de foc s-ar putea ieftini. TVA-ul ar putea fi redus la 5%

Comisia de buget-finanţe a Senatului a adoptat, marţi, un raport de admitere pentru proiectul de lege al...

Bilanț îngrijorător după o săptămână de școală. Zeci de elevi și profesori din județ confirmați cu virusul COVID 19

Bilant ingrijorator dupa numai o saptamana de scoala cu prezenta fizica. Directia de Sanatate Publica Iasi a...

Orașul Hârlău, localitățile Pârcovaci și Maxut (parțial) rămân fără apă joi

Lucrări de igienizarea a rezervorului de apă potabilă din localitatea Hârlău În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI