More

    O maşină din trei circulă în trafic prin judeţul Iaşi cu defecţiuni tehnice

    Array

    În urma unui control făcut de poliţiştii din Hârlău şi inspectorii ieşeni de la Registrul Auto Român (RAR) pe drumurile publice din zonă, din cele 36 de maşini verificate, 10 au fost găsite cu defecţiuni tehnice. Verificările au fost făcute miercuri, între orele 10 şi 13, în jurul oraşului Hârlău, localitate prin care trece un drum naţional european, cel spre Botoşani. În acest sens, poliţiştii şi cei de la RAR au reţinut cinci certificate de înmatriculare.
    „A fost depistat şoferul unui autotu­rism, Constantin G., de 41 de ani, din comuna Cepleniţa, care se deplasa pe drumul european, iar în urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că autoturismul emana noxe peste limita legală admisă. Şoferul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 340 de lei şi i s-a reţinut certificatul de înmatriculare“, a declarat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt al Poliţiei.

    Poliţiştii au dat în total 32 de sancţiuni con­travenţionale, în valoare de 7.310 lei, fiind reţinut şi un permis de conducere. Amenzi au fost date şi la 13 şoferi care au făcut depăşiri neregulamentare, dar şi pentru viteză. sursa ziaruldeiasi.ro

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Zeci de pășcăneni din etapa a doua s-au imunizat la centrul de vaccinare de pe strada Sportului

    In municipiul Pascani luni a inceput vaccinarea impotriva COVID-19 a persoanelor care se incadreaza in cea de-a doua etapa a campaniei de imunizare. Activitatea...

    Comisiile de specialitate au fost completate. Mai multi la Economic, mai putini la Educatie

    Desi a castigat alegerile locale pentru Consiliul Local , la diferenta de cateva sute de voturi de organziatia PNL iar cele doua formatiuni au...

    Reprezentantii Consiliului Local in CA-urile scolilor

    Legislativul pascanean a fost convocat in regim de urgenta pentru desemnarea reprezentantilor in Consiliile de Administratie si Comisiile pentru Evaluarea si Asigurarea Calitatii, in...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI