„Localitatea Lespezi, reşedinţă a comunei cu acelaşi nume a judeţului Iaşi, de pe lângă apa şerpuită a Siretului, la 15 noiembrie 2019, înscrie în cronica vieţuirii, întru slava sa, o prestigioasă aniversare, de mare reverberaţie temporală: 155 de ani de la înfiinţarea, la 15 noiembrie 1864, din vremea şi vrerea Domnitorului Principatelor Unite, Cuza Vodă, a primei Şcoli de băieţi din Târgul Lespezi, pe atunci plasă a fostului judeţ Baia, cu reşedinţa la Fălticeni, considerată a fi, potrivit filelor arhivei fălticinene, prima şcoală a învăţământului din mediul rural al întregii zone!
Extinderea cercetării asupra acestei importante tematici de natură scolastică şi în arhivele ieşene, după afilierea localităţii şi comunei Lespezi la raionul Paşcani, al Regiunii Iaşi, ca urmare a reformei teritorial-administrative din 1952, a dat la iveală documente revelatoare care întăreşte vechimea Şcolii lespezene, chiar şi în dauna câtorva şcoli rurale din regiune (spre exemplu: Şcoala de la Hărmăneştii Vechi), înfiinţate cu puţin timp înainte, dar care n-au avut o prestaţie şcolară continuă; funcţionarea acestora fiindu-le oprită din 1872, vreme de mai mulţi ani, ca urmare a unei decizii „conservatoare”. Continuitatea Şcolii de la Lespezi a fost salvată „în extremis” datorită îndreptăţitei recunoaşteri a localităţii, drept Târguşorul Lespezi.
Aşadar, la actulaul moment aniversar „155”, se poate afirma fără tăgadă că Şcoala de la Lespezi are cea mai mare vechime a funcţionării sale neîntrerupte dintre toate şcolile comunale ale judeţului Iaşi, fapt ce remarcă şi subliniază cu mândrie şi prestanţă deosebitul eveniment scolastic aniversar lespezean!
Înainte, însă, de a continua cu istoria noii înfiinţate şcoli lespezene, se cuvine, de drept, să aruncăm şi o privire asupra obârşiei localităţii de la malul lespezit al Siretului, pe care ţesătura legendelor o plasează, fie în timpul milenar al dominaţiei romane în Dacia, când la construirea limitrofă a „valului lui Traian” din zonă unul dintre „centurionii” împăratului observând „lespedile” de piatră stivuite pa malul stâng şi abrupt al Siretului ar fi exclamat: Ecce lespedi!, fie în vremea seculară a lui Petruţ al Răreşoaiei, fiul nelegitim al lui Ştefan cel Mare, învrednicit de Domnitor cu aprovizionarea Curţii Domneşti de la Suceava, ce obişnuia să facă „popas de hodină şi aşteptare” la Lespedile de la vadul Siretului pe unde trecea convoiul său de care cu mărfuri aduse din „gios” de la Dunăre. Cu timpul, dar şi după „ungerea” lui Petru Rareş ca domnitor al Moldovei, „popasul” domnesc avea să se dezvolte treptat, astfel că acesta a căpătat rangul de Târguşorul Lespezi, din apropierea Mănăstirii Probota, prima ctitorie a lui Petru Rareş şi la o „zvârlitură de săgeată” de Hârlăul său natal.
Vremea a trecut ca şi apa Siretului, când domoală, când învolburată. Devenit un vestit „vad de negoţ”, Târgul Lespezi avea să prospere şi să-şi tot, sporească importanţa în zonă, astfel că la reforma administrativă a domnitorului Cuza Vodă (1864) localităţii Lespezi i se atribuie calitatea de plasă a judeţului Baia, fiind „înzestrată” cu toate instituţiile funcţionării sale: Primărie, Pretură, Poştă. Cum obştii lespezene îi lipsea o şcoală, înfiinţarea acesteia n-a întârziat să apară, astfel că la 15 noiembrie a aceluiaşi an a fost înfiinţată, după cum am menţionat, Şcoala primară de băieţi Lespezi, care avea să deschidă copiilor localităţii calea luminoasă şi obligatorie a învăţăturii de carte, însuşită în alfabetul latin şi nicidecum în cel chirilic, de influenţă slavă, care se învăţa sporadic până atunci în Principatele Române.
Această izbândă meritorie se datorează şi stăruinţei inspectorului şcolar al jud. Baia, Nicolae Vicol, cel care, cu ardoarea cunoaşterii localităţii şi a înţelegerii ei, „a pus umărul” la împlinirea năzuinţei obştii lespezene, după cum se consemnează în arhiva de la Fălticeni.
Începutul şcolii lespezene, ca orice început, a fost unul greu peste care s-a trecut cu entuziasmul dorinţei învăţăturii de carte. Înfiinţarea în 1895 a Fabricii de sticlă de la Lespezi, devenită reper însemnat pe harta economică a României din 1929, avea să aducă în activitatea şcolii o sporire a capacităţii şi structurii acesteia prin absorbţia copiilor celor trei comunităţi locale: românească, evreiască şi lipovenească. În schimb, declanşarea celui de al 2-lea război mondial, făcând din Lespezi o „linie de front”, a condus la transformarea lui în ruină, în urma dezastrosului bombardament din aprilie 1944, când au fost distruse Fabrica de sticlă, podul metalic peste Siret, căminul cultural, şcoala, dispensarul şi majoritatea caselor din localitate. După sfârşitul războiului nimicitor care a ras-o din temelii Şcoala lespezeană a continuat să funcţioneze în „provizoratul”casei familiei învăţătorului Dăscălescu, reparată şi amenajată cât s-a putut în acest scop, până la refacerea clădirii şcolii distruse şi redarea ei în folosinţă în anul 1949 numai pentru ciclul primar, clasele I – IV, clasele gimnaziale V – VII fiind preluate de Şcoala de la Fotin Enescu (azi Dumbrava), aflată la 2,5 km de Lespezi.
Din păcate, ca o consecinţă nefastă a ororilor războiului, arhiva Şcolii de la Lespezi a fost distrusă în totalitate şi s-au pierdut pentru totdeauna documente preţioase privind învăţământul şi activitatea şcolară a acesteia de-a lungul celor 80 de ani de până atunci.
Din amintirile rămase de dinaintea războiului şi din documentele adunate în arhiva ultimilor 70 de ani de continuă funcţionare, ajunsă la „borna temporală” a celor 150 de ani ai fiinţării, sărbătorită cu mare şi îndreptăţit fast la 15 noiembrie 2014, s-a putut desprinde evoluţia Şcolii lespezene de-a lungul unui veac şi jumătate: Şcoală primară de băieţi, Şcoală mixtă, Şcoală generală de 7 ani, de 8 ani, Şcoală generală cu treapta I de liceu şi profesională, Şcoală de arte şi meserii, culminând, la Jubileul – 150 cu Liceul Tehnologic Lespezi! O evoluţie grăitoare care atestă un drum luminos şi înnoitor parcurs prin ani de învăţătură, deopotrivă, de dascălii şcolii şi elevii acesteia care şi-au luat de aici zborul spre menirea lor în viaţă. În cartea de onoare a şcolii lespezene au fost înscrişi la loc de cinste, atât nume de dascăli, adevăraţi „apostoli de ţară”, care s-au dăruit cu totul formării de generaţii după generaţii de absolvenţi, cât şi nume de absolvenţi care au ajuns de-a lungul timpului oameni de nădejde ai acestei ţări în multiplele domenii de activitate îmbrăţişate: învăţători şi profesori, ofiţeri, medici, ingineri şi tehnicieni, magistraţi, economişti şi contabili, funcţionari, maiştri şi întreprinzători, răspândiţi în ţară şi în afara ei. Conducerile Şcolii lespezene, oricare au fost vicisitudinile timpurilor trăite, s-au preocupat permanent de înzestrarea şi modernizarea spaţiilor de învăţământ, astfel ca procesul didactic instructiv-educativ să se desfăşoare în condiţii optime. Ca urmare a acestor eforturi depuse, într-o conlucrare notabilă cu autorităţile comunale, la aniversarea celor 150 de ani de fiinţare Liceul Tehnologic Lespezi s-a prezentat numeroşilor participanţi la festivitate în straie noi de primenire: o nouă şi bine înzestrată clădire a şcolii cu 10 săli de clasă, o nouă şi modernă sală de sport cu toate dotările necesare, noul atelier de profil electric, laboratoare şi cabinete, dotate cu calculatoare de ultimă generaţie, o grădiniţă cu program normal şi clasă pregătitoare şi, ca noutate, un after school pentru 10 elevi lespezeni proveniţi din familii defavorizate, cu condiţii de invidiat şi pentru alte şcoli din ţară.
Au mai trecut de atunci încă 5 ani şi iată că, dintr-o îngrijorătoare scădere an de an a numărului de elevi înscrişi, Liceul Tehnologic Lespezi a ajuns acum, la „borna 155”, să aibă denumirea de… Şcoala profesională Lespezi!
Dar chiar şi aşa, în condiţiile invocate de austeritate a bugetului (!), o festivitate aniversară „Şcoala Lespezi – 155” era absolut necesară, atât pentru prestigiul localităţii şi a şcolii cu cea mai mare vechime a fiinţării din judeţul Iaşi, cât mai ales pentru mândria nedisimulată a numeroşilor săi foşti absolvenţi, dornici să revină peste ani în băncile şcolii care i-a propulsat în viaţă.
În faţa situaţiei de facto mă zgândăresc în memorie cuvintele de duh ale savantului cărturar Nicolae Iorga, cel care a mijlocit şi a participat în 1926 la festivitatea inaugurrii Şcolii de la Fotin Enescu: „Prezentul care nu se sprijină pe Trecut nu are niciun Viitor.”
La Mulţi Ani – 155 de ani dragă şi neuitată Şcoală lespezeană!
Mă voi strădui să particip, dară, la aniversarea ta de 160 de ani.”
Mihai Caba
