15.2 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

O întrebare cheie pentru o problemă cheie: Vor beneficia România și românii de sumele puse la dispoziție prin Planul Național de Redresare și Reziliență?!

Peste două zile, Consiliul Afaceri Economice și Financiare va aproba Planul Național de Redresare și Reziliență al României. Moment de la care Ministerul de Finanțe poate solicita Comisiei Europene avansul de 13% din suma alocată României. 3,9 miliarde euro. Aceștia sunt singurii bani pe care România îi primește automat din suma totală de 29,2 miliarde euro.

După data de 28 octombrie, România trebuie să îndeplinească obiectivele de etapă asumate în fața Comisiei Europene, de a căror îndeplinire depinde finanțarea ulterioară.
Până la momentul primul audit al C.E., țara noastră trebuie să îndeplinească 65 de ținte, dintre care 20 până pe data de 31 decembrie 2021!

Adică în două luni. Vorbim de ținte ce vizează reforme importante ce implică și angrenează muncă serioasă, competentă, responsabilitate, dialog social, transparență, consultare. Acțiuni fundamentale pentru prezentul și viitorul statului român de care guvernanții, prinși în alegeri interne de partid și asigurarea funcțiilor, nu vorbesc. Au avut la dispoziție atâta timp pentru elaborarea PNRR. L-au irosit, făcând un hei-rup pe ultima sută de metri. Se vede că, și în privința țintelor, procedura e aceeași. Lipsă de informare, consultare și dialog sociale mimate cu o sfidare și aroganță inimaginabile, discursuri formale, muncă făcută pe genunchi și eterna justificare a lipsei de timp care ar trebui să scuze eșecul.
Toți cei responsabili de întocmirea PNRR s-au purtat până acum ca și cum ar fi stăpânii absoluți ai acestui plan. Ne-au prezentat numai ce au vrut și când au vrut! În ciuda tuturor avertismentelor și observațiilor, au transformat PNRR-ul României în planul lor personal. Mai mult, s-au purtat și continuă să se poarte ca și cum sumele prevăzute ar fi de la sine înțeles să fie și primite, în condițiile în care există niște condiții impuse foarte clare care, de la o zi la alta, pe fondul incompetenței și iresponsabilității lor devin aproape imposibil de îndeplinit. Ceea ce, evident, va avea ca urmare directă incapcitatea de a beneficia de banii din PNRR.
În acest ritm, nu este de mirare că, în timp ce deja 16 state membre au început implementarea PNRR, noi vom ajunge să ratăm țintă după țintă și să pierdem banii europeni pentru că, pur și simplu, responsabilii de acest Plan și-au tratat obligațiile cu nepăsare, punându-și interesele deasupra bunăstării naționale. Au transformat șansa extrordinară pe care o oferă PNRR într-un eșec lamentabil și într-o altă criză. Cum ne garantează ei că România și românii vor putea beneficia de banii oferiți prin PNRR, când, așa cum s-a văzut și continuă să se vadă, singurul scop pe care îl urmăresc privește doar reziliența și redresarea proprie?!
Ce șanse reale are România să benefcieze de PNRR? Îi chem pe cei răspunzători să răspundă. Și, de data aceasta, la modul real, argumentat prin fapte, nu prin eternele asigurări care s-au dovedit până azi că sunt cea mai scurtă cale spre un rateu istoric.

Deputat de Iași,
Secretarul Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură a Camerei Deputaților,
Vasile Toma

Alte articole