More

    O firmă din Vaslui cumpără la jumătate de preţ activele Avicola de la Târgul Frumos

    Array

    Creditorii firmei Avicola Iaşi, aparţinând omului de afaceri bucureştean Gigi Becali, au aprobat oferta depusă de compania vasluiană Vanbet pentru a cumpăra terenurile şi fermele din Târgu Frumos. „Ziarul de Iaşi” a scris luna trecută despre oferta companiei care comercializează brandurile „Puiul Campion”, „Puiul Haiducesc” sau „Găina Gospodină”, aceasta fiind cu puţin mai mare decât ultima ofertă a patronului firmei Rom Trading Company, care deţine brandul Fermador.

    Potrivit ofertei, Vanbet doreşte să achiziţioneze imobilul din Târgu Frumos contra sumei de 3,2 milioane euro fără TVA (14.285.000 lei fără TVA), ceea ce înseamnă puţin peste 50% din preţul de evaluare a bunului imobiliar. Creditorii, la şedinţa din 31 martie, au decis în proporţie de peste 85% să aprobe oferta Vanbet şi, simultan, regulamentul de vânzare şi pasul de supraofertare de 2%, respectiv în cuantum de 64.000 euro fără TVA. Cu alte cuvinte, chiar dacă a fost aprobată oferta Vanbet, lichidatorul Corneliu Mititelu va organiza o licitaţie având preţ de pornire suma oferită de Vanbet, iar toţi cei interesaţi de activul din Târgu Frumos se pot prezenta pentru a licita peste acest preţ, scopul fiind obţinerea unui preţ cât mai mare pentru plata datoriilor.
    Continuarea pe Ziarul de Iasi

    Ce părere ai?

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    rca-ieftin.ro

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet