7.4 C
Paşcani
vineri, aprilie 19, 2024

O femeie din Pașcani este bucuria copiilor ce s-au născut în familii defavorizate. Iuliana Niculiță nu se oprește din a face fapte bune

O femeie din Pașcani este bucuria copiilor ce s-au născut în familii defavorizate, pentru că zi de zi se îngrijește de ei, aducându-le cele necesare. Femeia nu se oprește din a face fapte bune și indiferent de perioada anului sare în ajutorul tuturor celor fără posibilități. Dar, bineînțeles, de sărbători mobilizează spiridușii și se ocupă de pregătirea darurilor pentru cei mai puțin norocoși, fiindcă aceștia o așteaptă an de an cu nasul lipit de geam.

Iuliana Niculiță locuiește în Pașcani, iar de aproximativ 4 ani este îngerul copiilor sărmani. Aceasta nu se lasă doborâtă, indiferent de cât de pline îi sunt zilele, pentru că entuziasmul și fericirea din sufletele micuților îi stârnesc niște sentimente greu de descris în cuvinte. Ba mai mult, împreună cu ceilalți membri ai grupului și Asociației „Donații Pașcani” a reușit să ridice patru locuințe pentru cei care au avut cea mai mare nevoie.

Continuarea pe BZI

Alte articole