15.2 C
Paşcani
vineri, martie 29, 2024

O familie cere înapoi ţeava de gaz donată la EON. O practică ciudată a companiei a ajuns în instanţă

Au plătit peste 12.000 de euro pentru 690 de metri de conductă, în speranţa că îşi vor recupera din investiţie atunci când se vor racorda şi alţi vecini. Numai că cei care au venit ulterior nu au plătit o cotă-parte din investiţie. Delgaz le-a luat banii pentru că a considerat că e din nou o extindere, şi nu o racordare la ţeava existentă.

O familie de ieşeni a dat în judecată Delgaz pentru ţeava pe care a făcut-o pe banii ei şi pe care a fost nevoită să o doneze furnizorului de gaz. Reclamanţii s-au revoltat atunci când au constatat că nu au nicio şansă să-şi recupereze banii investiţi de la utilizatorii care s-ar fi racordat la aceeaşi conductă.

La mijloc au căzut şi alţi ieşeni, aflaţi în aceeaşi situaţie. Tribunalul ar urma să ia o decizie finală astăzi. Povestea ieşenilor este etalon pentru situaţia în care se află numeroşi clienţi ai Delgaz care extind reţeaua pe banii lor şi în beneficiul furnizorului.

În 2005, B.F. şi B.T. au început demersurile pentru conectarea la reţeaua de gaz. E.ON Distribuţie, cum se chema la acea dată furnizorul de gaz a refuzat să efectueze extinderea, invocând lipsa de rentabilitate a acesteia.

Legislaţia în vigoare la acel moment permitea furnizorului să refuze extinderea reţelei dacă ea nu se justifică economic. Extinderea putea fi făcută doar pe banii viitorilor clienţi şi cu condiţia ca noua ţeavă să intre în patrimoniul firmei de distribuţie.

Ca urmare, B.F. a plătit 46.200 de lei pentru realizarea unei conducte de 689,5 metri (peste 12.000 de euro, la un curs mediu, în anul 2005, de 3,6 lei/euro). După aceasta, în decembrie 2005, a donat conducta, în baza unui decret din 1954, care reglementa donaţiile făcute statului.

Actul de donaţie prevedea că „racordarea noilor consumatori la conducta de distribuţie se va putea face numai cu acceptul scris al titularului de investiţie în faţa unui notar public”.

Condiţionarea racordării noilor consumatori de acceptul scris al lui B.F. era practic modalitatea prin care acesta îşi putea asigura recuperarea viitoare a investiţiei.

Legea 123/2012, a energiei electrice şi a gazelor naturale prevede că „solicitantul are dreptul să recupereze contravaloarea sumei invesite din momentul punerii în funcţiune a conductei, de la următorii utilizatori racordaţi”.

Continuarea pe Ziarul de Iasi

Alte articole