În cea de-a doua zi a simulării Evaluării Naţionale şi a examenului de Bacalaureat care au avut loc ieri, 8 decembrie, elevii de clasele a VIII-a şi a XII-a s-au prezentat într-un număr la fel de mare ca şi în cazul primei probe scrise.
Astfel, din cei 8163 de elevi de clasa a VIII-a, au fost prezenţi la cea de-a doua probă 7784 de elevi, adică peste 95% din numărul total. Diferenţele faţă de ziua precedentă nu sunt foarte mari, cu toate acestea cifrele arată o discrepanţă între interesul arătat pentru probe a elevilor de la oraş în comparaţie cu a celor de la sat. Prin urmare, din cei 379 de elevi care au absentat de la simulare, 99 au fost din mediul urban, şi 280 din mediul rural, adică de aproape trei ori mai mulţi absenţi decât la oraş.
Elevii de clasa a VIII-a au susţinut ieri proba scrisă la Matematică, pe când cei de clasa a XII-a au avut proba scrisă obligatorie a profilului, aceştia susţinând examene la matematică sau la istorie. De această dată, elevii de liceu au absentat într-un număr mai mare comparativ cu ziua precedentă.
Continuarea pe Ziarul de Iasi
Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News