-2.6 C
Paşcani
miercuri, ianuarie 19, 2022

Nu mai avem patinoar. Circulația pe “Eugen Stamate” a fost redeschisă

Nu mai avem patinoar. Circulația pe “Eugen Stamate” a fost redeschisă

După aproape trei luni de zile de distracție pe patine, locația din Pașcani a fost închisă iar traficul pe acea porțiune de stradă a fost reluat, la fel ca și parcările. Este primul an de când în oraș s-a amenajat un astfel de loc și pentru multe persoane a fost o bucurie mai ales că în prima parte a zilei cât și în zilele de sărbătoare accesul a fost gratuit.

Veste bună pentru șoferi și chiar o parte din locatarii blocurilor unde a fost amenajat patinoarul din Pașcani, în acest sezon. De câteva ore, se poate circula pe strada ce face legătura între “Ștefan cel Mare” și “Mihail Kogălniceanu”.

Patinoarul a fost demontat și strâns din data de 20 februarie, atât cât era perioada de funcționare în contract. Cei din conducerea Municipiului spun că a fost un succes această activitate în oraș, iar pe lângă facilități au fost organziate și competiții cu premii pentru pasionații acestui sport.

Se dorește și pentru următorul sezon rece amenajarea unei locații de acest tip în Municipiu, urmând să fie stabilite mai multe date, de la locație până la prețuri.

Amintim că pasionații de patinaj și chiar începătorii au beneficiat de o serie de facilități pentru accesul pe gheață.

DE LA ACELAȘI AUTOR

Micii bucătari și actori de la grădiniță!

Micii bucătari și actori de la grădiniță! Mici dar...

Primăria caută pază pentru piețele agroalimentare

Primăria caută pază pentru piețele agroalimentare Se caută servicii...

Arestată pentru evaziune fiscală

Arestată pentru evaziune fiscală  Politistii din Hirlau au actionat pentru...

ACŢIUNE ÎN TRAFIC LA PAŞCANI. Vezi ce amenzi s-au dat

ACŢIUNE ÎN TRAFIC LA PAŞCANI  La data de 15 martie...

Când începe vacanţa de Paşte? Elevii vor sta acasă mai mult!

Vacanța de Paște la sfârșitul lunii Cum Paştele va...