18.7 C
Paşcani
sâmbătă, iunie 25, 2022
Array

Noul proiect de Cod Rutier le dă frisoane şoferilor

şoferii vor plăti scump încălcarea legislaţiei * şi aspiranţii la permisul auto vor avea viaţă grea, urmând să fie filmaţi mai ceva ca în Big Brother
Ultimele propuneri de modificare a Codului Rutier provoacă panică printre şoferi. Primii loviţi sunt cei cu maşinile înmatriculate în Bulgaria, spre exemplu. Astfel, cetăţenii cu domiciliul în România nu vor mai putea circula cu maşinile sau remorcile înmatriculate peste hotare mai mult de 30 de zile, după care sunt obligaţi să le înregistreze în ţara de baştină. „Autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state deţinute cu orice titlu de persoane care au sediul, domiciliul ori reşedinţa în România, pot fi conduse pe drumurile publice pentru o perioadă de maximum 30 de zile de la data dobândirii titlului sau de la data înscrierii în evidenţa autovehiculelor şi remorcilor înmatriculate în alte state”, se arată în proiectul de lege. Aceste modificări sunt şi nu sunt pe placul ieşenilor şi nu numai. Cei care sunt de acord gândesc pe principiul „să moară şi capra vecinului”. „Introducerea proiectului de lege cu privire la obligativitatea înmatriculării autovehiculului înregistrat în altă ţară în termen de 30 de zile este de bine. Eu am maşina înmatriculată în România. De ce să nu îşi înmatriculeze toţi autovehiculele aici?”, ne-a declarat Andrei Gugeanu, şofer din Iaşi.

Continuare pe Evenimentul

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow