10.8 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Noul partid anticorupție, înființat de doi absolvenți Harvard, a câștigat alegerile parlamentare din Bulgaria

În Bulgaria, un partid care a fost înființat acum două luni a câștigat alegerile parlamentare.

Formațiunea „Continuăm Schimbarea” e condusă de doi antreprenori absolvenți de Harvard. Ei au promis toleranță zero față de corupție și reforme majore.

Votul a fost al treilea de acest gen în 2021. Prezența la vot a fost de 40%, un semn al dezamăgirii votanților față de corupția generalizată, prețurile mari la energie și numărul uriaș de cazuri COVID.

Avem o responsabilitate uriașă, să îndeplinim toate aceste lucruri despre care am tot vorbit în ultimele două luni. Acest lucru se poate face doar cu un guvern obișnuit și prin dialog și compromis, dar nu compromisuri bazate pe riscul ca sistemul judiciar să nu funcționeze sau să avem corupție în continuare”, a spus Kiril Petkov, președinte Continuăm Schimbarea.

Sprijinul de care se bucură formațiunea politică vine și datorită acțiunilor hotărâte împotriva corupției.

Președintele Bulgariei, Ruman Radev, a felicitat deja câștigătorii. Și asta pentru că partidul conservator este în urmă, cu 21,4% din voturi, și nu va putea găsi destui aliați pentru construirea unei coaliții.

sursa alephnews

Alte articole

Programul transportului public din Pașcani, în perioada sărbătorilor pascale

Operatorul local din municipiul Pașcani a anunțat programul de...

O nouă oportunitate de formare pentru cadrele didactice ale Școlii Gimnazile Speciale Pașcani

C.P. Prin programul de 𝐀𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐄𝐝𝐮𝐜𝐚ț𝐢𝐞 Ș𝐜𝐨𝐥𝐚𝐫ă 𝟐𝟎𝟐𝟑-𝟏-𝐑𝐎𝟎𝟏-𝐊𝐀𝟏𝟐𝟏-𝐒𝐂𝐇-𝟎𝟎𝟎𝟏𝟒𝟔𝟐𝟓𝟐,...