12.9 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Noi reguli pentru bănci şi instituţii de plată din 13 decembrie

Serviciile bancare şi financiare se vor schimba, începând cu data de 13 decembrie, când intră în vigoare Legea nr. 209/2019 privind serviciile de plată, act normativ care transpune cea de-a doua directivă europeană în acest domeniu.

Potrivit legii care transpune Directiva 2015/2366, băncile (precum şi alţi furnizori de servicii de plăţi) vor trebui să îşi schimbe unele activităţi astfel încât să poată oferi clienţilor mai multă siguranţă, atunci când fac plăţi, dar şi posibilitatea de a folosi serviciile furnizorilor non-bancari care au nevoie de datele bancare ale clienţilor. Majoritatea acestor măsuri au fost dispuse pentru a preveni eventualele fraudele bancare, în special în situaţiile în care utilizatorilor de carduri li se fură datele bancare pentru a fi folosite în mod fraudulos de către criminali.

Mai multe elemente de securitate   Astfel, conform Legii nr. 209/2019, persoane care vor autoriza sau vor valida plăţile vor trebui să treacă prin mai multe măsuri de securitate. Ca regulă, vor trebui să furnizeze două elemente: de exemplu, parolă şi un cod bazat pe un act de identiate sau parolă şi token.   Spre exemplu, la plăţile online cu ajutorul cardului, pe lângă parola 3D Secure primită prin SMS la numărul de telefon înregistrat în sistem, utilizatorii cardurilor vor trebui să introducă şi un cod static format din ultimele 4 cifre ale codului numeric personal (CNP), respectiv din ultimele 4 caractere ale numărului de paşaport. Pentru unele plăţi contactless la POS utilizatorii cardurilor vor trebui să tasteze codul PIN. Regulamentul UE prevede că după fiecare 5 plăţi contactless consecutive de sub 100 de lei/30 de euro, următoarea plată va trebui să fie autorizată prin codul PIN.

Continuarea pe adevarul.ro

Alte articole