18.1 C
Paşcani
luni, septembrie 27, 2021
Array

Noi reguli pentru acordarea ajutorului de şomaj

3825834-mediafax-foto-adrian-cojocaru

Angajatorii care recrutează tineri absolvenţi nu vor mai fi scutiţi de la plata contribuţiei la bugetul asigurărilor pentru şomaj odată cu intrarea în vigoare a modificărilor făcute de Guvern la legea privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicate în Monitorul Oficial.

Patronii firmelor care vor angaja absolvenţi, fie de liceu, fie de facultăţi, vor primi timp de un an sume de bani pentru fiecare dintre aceştia, calculate în funcţie de indicatorul social de referinţă, astfel:

– Dacă angajează tineri care au absolvit doar clasa a X-a a liceului sau care au absolvit şcoli de arte şi meserii, obţin o sumă egală cu valoarea indicatorului social de referinţă aflat în vigoare la acea dată. În prezent, acesta este egal cu suma de 500 de lei.

– Dacă recrutează tineri absolvenţi de învăţământ secundar superior, mai exact absolvenţi de clasa a XII-a sau a XIII-a, sau de învăţământ postliceal, câştigă pentru fiecare dintre ei de 1,2 ori valoarea indicatorului social de referinţă. La acest moment câştigul ar fi echivalent cu 600 de lei.

– Dacă angajează absolvenţi de învăţământ superior, primesc de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă. În prezent, suma ar fi egală cu 750 de lei.

Odată cu aplicarea modificărilor la lege, angajatorii trebuie să menţină pentru cel puţin 18 luni raporturile de muncă ale tinerilor, faţă de 3 ani, perioada menţionată anterior.

În caz contrar, ei trebuie să restituie sumele de bani primite pentru fiecare absolvent angajat, plusdobânda de referinţă a BNR.

Indemnizaţia de şomaj era, tot în luna mai, de 419 lei, respectiv de 184 de lei pentru absolvenţi. sursa Gandul

DE LA ACELAȘI AUTOR

“Târgul Legumelor de Iași”, la Târgu Frumos

Direcția pentru Agricultură Județeană Iași împreună cu Primăria Orașului Târgu Frumos și Asociația Producătorilor de Legume Ecoleg...

Pensiile, alocațiile și salariul minim cresc de la 1 ianuarie 2022

Premierul Florin Cîțu a anunţat că, de la 1 ianuarie 2022, vor creşte pensiile, salariul minim şi...

O nouă bancnotă va fi pusă în circulație, în România

Banca Națională a României (BNR) va pune în circulație, o nouă bancnotă, de 20 de lei, pe...

De la 1 octombrie, paşaportul devine obligatoriu pentru a călători în Regatul Unit

De la 1 octombrie 2021 cetăţenii români, asemenea tuturor cetăţenilor din ţările Uniunii Europene, nu vor mai...

METEO

ALTE ȘTIRI

INFOBIT - STIRILE ZILEI

OPINII

Să fim oameni, nu roboți!

Uitați-vă cu atenție în jurul vostru! În fiecare scară de bloc, pe orice stradă din suburbii este...

PULSUL ZILEI