3.1 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Noi reguli la vizitele aparținătorilor în spitale

Reguli noi pentru vizitele aparținătorilor în spitalele din România au fost stabilite de autorități printr-un Ordin ce a fost publicat în Monitorul Oficial.

Programul de vizită este stabilit de fiecare unitate sanitară în parte, însă durata vizitei nu va putea depăși 30 de minute în saloane și 10 minute în secțiile ATI. Intervalul este de 4 ore în timpul săptămânii, între 10.00 și 20.00, și de 6 ore, în weekend, între 9.00 și 20.00.

Potrivit actului normativ, accesul este permis în limita unui vizitator pentru fiecare pacient, dacă salonul are cel mult 3 paturi, pacienții putând fi vizitați doar pe rând; tot un vizitator în saloanele cu maximum 6 paturi, putând fi vizitați 2 pacienți în același timp, în timp ce în saloanele cu mai mult de 6 paturi pot fi vizitați maximum 3 pacienți în același timp.

Pe toată durata vizitei, aparținătorul va fi însoțit de personal al secției. Pacienții în fază terminală pot fi vizitați la orice oră și pot avea însoțitor permanent. Telefonic, familiile vor putea primi informații despre bolnavii internați numai în baza unor coduri unice atribuite acestora în momentul internării și comunicate aparținătorilor. Ordinul mai prevede că este strict interzisă perceperea oricăror taxe pentru vizitarea pacienților în unitățile sanitare publice.

Continuarea pe adevarul.ro

Alte articole