More

    Noi puncte de lansare pentru rachetele antigrindină

    Array

    Două puncte de lansare de rachete antigrindină vor fi finalizate până la mijlocul acestui an. Este vorba de cel de la Maxut (comuna Deleni) şi cel de la Valea Racului (comuna Cotnari), a căror construcţie a demarat în 2013. Potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, care a răspuns la interpelarea adresată de un parlamentar ieşean, cele două puncte de lansare sunt realizate în proporţie de 85%. „Până la sfârşitul primului semestru al anului 2014 va avea loc recepţia lucrărilor şi punerea în funcţiune a acestora”, a spus Constantin. Până acum, au fost alocate aproape 150.000 euro pentru realizarea documentaţiilor tehnice, de lucrări construcţii şi montaj, servicii de dirigenţie de şantier şi branşament electric. Sursa Evenimentul

    Ce părere ai?

    Related Articles

    Domnule ministru Cătălin Drulă, vă solicit public să comunicați românilor calendarul asumat de dvs. pentru construcția autostrăzii Iași-Tg.Mureș și sursele de finanțare

    Devine din ce în ce mai clar că, la Ministerul Transporturilor, amânați “la nesfârșit” desemnarea câștigătorului pentru proiectarea autostrăzii Ungheni-Iași-Tg.Neamț, ieșind astfel (în mod...

    Bugetul pentru anul 2021: responsabil, cu sume record pentru investitii

    Majoritatea de dreapta din Parlamentul României a votat marți 2 martie, legea bugetului de stat și legea bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2021. Principiile de...

    Primaria Pascani se joaca cu focul. Gunoiul depozitat ilegal a fost incendiat -VIDEO

    Gunoaiele depozitate ilegal de administratia locala, la iesirea din Pascani au fost incendiate in cursul zilei de astazi. Focul a fost surprins chiar de...

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI