17.4 C
Paşcani
joi, aprilie 25, 2024

Noi masuri in orasul Harlau pentru impiedicarea raspandirii coronavirusului. Ce activitati sunt suspendate

Noi măsuri aplicate în oraşul Hârlău pentru combaterea răspândirii coronavirusului. Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit luni, 16 martie,  a aprobat o Hotărâre conform căreia se suspendă activitatea de bazar în Piața Agroalimentară din localitate. Vânzarea produselor alimentare va continuă să se desfășoare, numai cu respectarea măsurilor valabile în momentul actual.

Totodată, începând de marți, 24 martie, ora 7.00, se suspendă comercializarea produselor prin intermediul automatelor de cafea în spații comerciale sau în alte spații.

În ceea ce privește persoanele aflate în izolare la domiciliu, precum și persoanele în vârstă de peste 65 de ani fără susțînători sau altă formă de ajutor, la solicitarea lor, primarul orașului, prin intermediul Centrului Social Multifuncțional și a compartimentului Asistență Socială va lua măsurile necesare de sprijinire a acestora.

În același context, se suspendă desfășurarea audiențelor, a tuturor  ședințelor sau evenimentelor în cadrul Primăriei orașului Hârlău.  Vor fi utilizate mijloacele de comunicare a distanță pentru depunerea tuturor actelor, solicitărilor și petițiilor (online pe adresa primariahirlau@yahoo.com sau prin serviciul poștal).

De asemenea, au fost aplicate și sancțiuni celor care nu au respectat izolarea la domiciliu după ce s-au întors în țară din zone de risc. Spre exemplu, două persoane care nu au respectat izolarea la domiciliu  au fost conduse la centrul de carantină iar alte două persoane au fost sancționate cu amenzi de câte 1000 de lei fiecare.

Menționăm că la data de 23 martie, în orașul Hârlău sunt 116 persoane izolate la domiciliu, care sunt verificate zilnic.

Alte articole