3.1 C
Paşcani
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ninsorile vor reveni. Unde puteţi suna dacă plecaţi la drum și întâmpinați probleme

Cele din weekend nu par să fi pus probleme drumarilor. Unde puteţi suna dacă plecaţi la un drum necunoscut?

Primul val de ninsoare din acest an, chiar dacă nu foarte consistent, nu a pus mari probleme drumarilor. În intervalul atenţionării meteo, mai precis în perioada 12 ianuarie, ora 17.00 – 14 ianuarie, ora 5.30, echipajele Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi au intervenit cu peste 250 de utilaje, răspândind 3.914 tone de sare şi 140 de tone de clorură de calciu, informează un comunicat al DRDP.

Ieri, starea drumurilor naţionale de pe raza de acţiune a Regionalei de drumuri era una bună: carosabil în general umed cu porţiuni uscate şi cu sectoare de zăpadă frământată în strat de 1 cm la acostamente, în judeţele Botoşani, Neamţ şi Suceava. O atenţie deosebită a fost acordată zonelor de munte din Suceava şi Neamţ, unde s-au înregistrat căderi de zăpadă mai consistente.

Precipitaţii se anunţă în a doua parte a săptămânii, mai abundente la sfârşitul intervalului. DRDP recomandă şoferilor să circule cu prudenţă, cu echiparea corespunzătoare a autovehiculelor pentru condiţii de iarnă.

„DRDP Iaşi stă la dispoziţia participanţilor la trafic pentru orice informaţii despre starea drumurilor naţionale din zona Moldovei, prin dispeceratul său – tel. 0232/213168. Informaţii actualizate despre starea vremii şi a carosabilului pot fi obţinute de la Dispeceratul CNAIR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, precum şi de pe paginile noastre web, www.drdpiasi.ro, respectiv www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situaţia Drumurilor Naţionale“, se mai precizează în comunicat.

Sursa Ziarul de Iasi

Alte articole