Slider

Lentoarea justiţiei a dus la prescrierea faptelor, astfel că nimeni nu mai poate fi tras la răspundere pentru o pagubă de peste 4 milioane de euro adusă statului.
S-a ales praful de dosarul privind deva­lizarea fostei fabrici de zahăr Nectar. Jude­cătorii Curţii de Apel Iaşi au pus punct, ieri, procesului în care executorul judecătoresc Cristinel Dominte şi evaluatorul Vasile Negru au fost acuzaţi de DNA de fapte de abuz în serviciu. Instanţa a dispus încetarea procesului penal împotriva celor doi, ca urmare a prescripţiei faptelor. Prescripţia a fost stabilită pentru fapte de abuz în serviciu în forma simplă a infracţiunii, şi nu în forma agravantă, aşa cum stabilise, prin rechizitoriu, DNA. Totodată, instanţa de control judiciar a dispus respingerea pretenţiilor lichidatorului SC Nectar.

Procesul devalizării Nectar a avut un traseu atipic, vizând fapte de acum 14 ani. A fost înregistrat pe rolul instanţelor după aproximativ un deceniu, în 2014, pentru ca o primă soluţie să fie dată în 2016. Atunci, Tribunalul Iaşi a dispus achitarea celor doi inculpaţi. La Curte, cei doi judecători membri ai completului de apel au avut păreri diferite cu privire sentinţa definitivă, unul optând pentru achitare, altul pentru încetarea procesului penal din cauza prescripţiei. În final, s-a constituit un complet de divergenţă care a bătut în cuie ca decizia finală să fie cea a încetării procesului penal.

Decizia nu este echivalentă cu cea a nevinovăţiei juridice. Olivian Moroşani şi Ionuţ Iftode, avocaţii care au intrat în apărare în acest proces, nu au putut fi contactaţi în cursul zilei de ieri pentru a comenta decizia definitivă a instanţei.

În rechizitoriu, anchetorii arătau că, pe 17 mai 2004, Cristinel Dominte a pus în vânzare la o licitaţie publică, într-un dosar de executare al BCR, mai multe imobile, subevaluate, ce aparţineau societăţii comerciale Nectar SA Paşcani, la care statul avea la acea vreme capital majoritar.

„Bunurile respective au fost evaluate, în baza atribuţiilor de serviciu, de către inculpatul Negru Vasile, în calitate de inginer evaluator. Acesta, în cuprinsul rapoartelor de evaluare (contrar normelor tehnice ale unităţii bancare, ignorând şi valoarea contabilă sau cea luată în garanţie), a stabilit, cu rea-credinţă, că un teren cu suprafaţa de 349.223 mp deţinut de acea societate, nu are nici un fel de valoare“, precizau procurorii DNA Bucureşti.

Aceştia mai notau că o dovadă a faptului că terenul propriu-zis era mai valoros decât imobilele situate pe el este chiar dezafectarea ulterioară a fabricii Nectar. La licitaţia de pe 17 mai 2004, Nectar Paşcani, singura fabrică de zahăr de pe atunci din judeţul Iaşi, era cumpărată de firma Inter Woods Trading Group Paşcani. Licitaţia era organizată de Banca Comercială Română, iar în spatele firmei cumpărătoare se afla investitorul american Eli Nachman. În total, Nachamn plătea atunci pentru fabrică derizoria sumă de 20 de miliarde de lei vechi. Între timp, fabrica a ajuns una cu pământul.

Sursa Ziarul de Iasi

Slider