More

    Niciun ofertant pentru deszăpezire. Licitaţia se încheie pe 1 noiembrie

    Prezent la şedinţa Consiliului Judeţean de vineri, şeful Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor, Sorin Babliuc, a fost întrebat despre stadiul licitaţiei privind încheierea unui contract pentru activităţi de deszăpezire.

    Amintim că procedura de licitaţie a fost suspendată pe 22 august în urma unei contestaţii şi reluată abia lunea trecută, 23 octombrie.
    „În mod normal, pe data de 1 noiembrie deschidem ofertele. Dacă avem un singur ofertant, în 2-3 zile semnăm contractul – dacă oferta este eligibilă. Dacă vin doi sau mai mulţi, conform legii trebuie să aşteptăm zece zile pentru eventuale contestaţii şi, dacă nu vor fi, într-a 11-a zi putem semna contractul“, a precizat şeful DJADP. El a adăugat că, până vineri dimineaţă, nu se înregistrase nicio ofertă, dar că termenul de depunere este 1 noiembrie, orele 16, potrivit anunţului afişat pe Serviciul Electronic de Achiziţii Publice. Contractul, care alocă 9,6 milioane de lei pentru activităţi de deszăpezire în sezoanele 2017/2018 şi 2018/2019, trebuia să intre în vigoare pe 1 noiembrie, perioada acoperită fiind de patru luni şi jumătate, respectiv 15 martie.

    Sursa Ziarul de Iasi

    Ce părere ai?

    Related Articles

    A venit sfârșitul motoarelor diesel în România. Și motoarele pe benzină pierd tot mai mult teren

    A venit sfârșitul motoarelor diesel în România. Și motoarele pe benzină pierd tot mai mult teren. //

    S-au împărțit banii la primăriile din județul Iași. Municipiul Pașcani ar urma să beneficieze de 366 de mii de lei

    Din cele 17,9 milioane de lei alocate către toate primăriile din județul Iași, cele din mediul rural au beneficiat de 15,2 milioane de lei. Cele 3 orașe, Podu Iloaiei, Târgu Frumos și Hârlău, vor primi 428 de mii de lei, iar municipiile Iași și Pașcani se vor alege cu 2 milioane de lei. Municipiul Iași va beneficia de 1,6 milioane de lei, în vreme ce municipiul Pașcani va beneficia de 366 de mii de lei. //

    Ce este consumerismul sau fericirea ancorată în „mai mult este mai bun”

    Consumerismul este fascinant din mai multe puncte de vedere. Reprezintă cea mai palpabilă întruchipare a faptului că fuga noastră după fericire poate fi exploatată de către marile corporații, i se poate asocia o valoare financiară. În același timp, din momentul în care ai devenit o victimă, este interesant modul în care poți ajunge să te minți singur. //

    INFOBIT - STIRILE ZILEI

    PULSUL ZILEI

    Nu esti conectat la internet