6.1 C
Paşcani
joi, aprilie 18, 2024

Nelu Tătaru: Am plecat la luptă cu ceva necunoscut. Vom trăi cu coronavirusul și-n următorii doi ani; un vaccin – încă departe

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, că trebuie „să ne obişnuim că vom trăi cu coronavirusul şi în următorii doi ani”, în condițiile în care momentul obținerii unui vaccin împotriva Covid-19 pare încă departe, pentru că presupune mai întâi o stabilizare a virusului.

„Încă nu suntem aproape de a avea un vaccin împotriva COVID-19. Acest vaccin impune o stabilizare a virusului. Trebuie să aibă o perioadă de studiu, de testare pe persoane sănătoase şi după această perioadă să-l putem procura şi să-l putem utiliza în întreaga masă”, a explicat Nelu Tătaru, la Antena 3, citat de Agerpres.

Întrebat dacă ar schimba cu ceva lupta cu noul coronavirus dacă s-ar şti că acesta a fost creat într-un laborator, ministrul a răspuns negativ. „Nu ar schimba cu nimic. Noi am plecat pe o procedură, pe o stare de epidemie şi apoi pandemia, am plecat într-o luptă cu ceva necunoscut, cu ceva care s-a regăsit pentru prima dată în patologia umană, cu ceva care nu are un tratament, nu are un vaccin. Poate că după ce vom termina şi vom ieşi din pandemie cu bine, împreună, vom putea să analizăm ce a fost, cum a fost, de unde a venit”, a spus Nelu Tătaru.

Continuarea pe DIGI 24

Alte articole