22.1 C
Paşcani
duminică, august 14, 2022
Array

Nedreptate: Comisii de specialitate doar cu consilieri de la putere

Situaţie mai puţin obişnuită la Primăria comunei Stolniceni-Prăjescu. Din comisiile de specialitate în cadrul cărora sunt analizate şi avizate proiecte de hotărâre, fac parte doar consilierii de la putere, cei apropiaţi primarului. Mai exact consilierii din opoziţie, cei din PNL şi PMP nu au fost cuprinşi în nici una din cele trei comisii ale Consiliului Local. Hotărârea luată de majoritatea PSD – ALDE, încă din vara anului trecut contravine legii deoarece componenta comisiilor se stabileşte în raport cu reprezentarea politică adică rezultatul alegerilor. Pentru a îndrepta nedreptatea consilierii PNL au iniţiat un proiect de hotărâre în şedinţa din decembrie dar primarul comunei a refuzat să îl pun pe ordinea de zi.

Problema va ajunge pe masă prefectului judeţului Iaşi. Consilierii PNL au pregătit deja o sesizare pe motiv că au fost inculcate prevederile legale.
În replică primarul comunei Costel Gugeanu spune că nu are nici o vină şi că majoritatea din Consiliul Local a aprobat componenta comisiilor. El susţine că lucrurile vor fi îndreptate în şedinţa din luna ianuarie când va fi dezbătut proiectul propus de consilierii PNL.
Menţionăm că legislativul comunei Stolniceni Prajescu este format din 15 consilieri: 7 de la PSD, 4 de la PNL, 2 de la ALDE 1 PMP şi un independent. În momentul de faţă funcţionează trei comisii de specialitate, fiecare cu câte trei membri din care fac parte doar consilierii PSD, unul de la ALDE şi consilierul independent.

FOTO: Catalin Letea , consilier local PNL

Urmărește știrile BitTV.Info și pe Google News

Alte articole

Adis1
Adis2
Adis3
Adis4
Adis5
previous arrow
next arrow